vineri, 19 decembrie 2008

Suntem un popor lovit în cap cu leuca?

Relatările şi comentariile apărute în presa internaţională cu privire la turbulenţele din politica românească sunt cel puţin răutăcioase, dovedind că străinii fie ne vor răul, fie nu ne înţeleg. Da, cred că este mai degrabă o neînţelegere a specificului dâmboviţean. Acest fapt nu poate decât să ne alimenteze frustrările neoaşe de genii cel puţin de nivel regional şi de campioni ai Balcanilor, nicidecum să determine o oprire a bâlciului general organizat după alegeri.

Retragerea intempestivă a lui Stolojan şi nominalizarea lui Boc nu au fost întâmpinate cu salve de tun şi ropote de aplauze de Occidentul măcinat de criză. Certitudinea noastră că suntem cu mult mai tari decât o biată criză financiară, care a răpus jumătate din băncile americane, nu ne poate fi ştirbită de unii care nu vor să priceapă cu cine au de-a face. Suntem buricul Pământului şi nu ne pierdem vremea cu explicaţii inutile pentru cei care sunt incapabili să înţeleagă filozofia unor înţelepţi ca Vanghelie, Oprişan, Boc sau Blaga. Chiar sunt absurzi acei ziarişti care au spus că Boc este ţuţărul lui Traian Băsescu, iar singura diferenţă între premierul desemnat şi un papagal este că primul nu are pene colorate. Cum se poate să nu fie apreciat Boc pentru verticalitatea sa, pentru curajul său de a spune în baie că nu este de acord cu opinia preşedintelui. Am toată consideraţia pentru unul care se va sacrifica în locul lui Stolojan şi va recita la nesfârşit “să trăiţi, şefu’!”, “aveţi dreptate, şefu’!”, “da, pe Elena Udrea o pun, şefu’!” şi îşi va îndeplini misiunea de onoare pe post de cârpă la picioarele celui ce-i este şef.

Preocupaţi să preîntâmpine efectele crizei globale, ai noştri politicieni au purces la alcătuirea unui Guvern după chipul şi asemănarea lor. Adică inteligenţi foc precum Geoană şi cu tăria opiniilor fleşcăite ca ale lui Emil Boc. PSD + PC + PD-L au pus-o de un Executiv care are toate şansele să intre în istoria post-decembristă drept cel mai prost executiv, loc pe care Guvernul Tăriceanu (în toate fazele sale - 1, 2, 3…) părea să-l deţină multă vreme. Dacă o să-mi spuneţi că dau prea devreme verdicte şi-mi arog dreptul de a nu crede într-o echipă care încă nu a început să lucreze, am să vă răspund cu o întrebare: chiar suntem un popor lovit în cap cu leuca? Cine vrea să înghită gogoriţa cu preocuparea pentru criză în vreme ce nimic din schiţa programului de guvernare pare un banc prost şi o prelungire din minciunile gogonate ale campaniei electorale? Şmecherii sunt prea ocupaţi să-şi împartă ministere şi ciolane pentru cei mai influenţi din partide pentru a mai încerca măcar să salveze aparenţele. Este vreun idiot care să susţină că ministerele se împart în funcţie de competenţă?

Poate doar vreun prostănac sau vreo piticanie obedientă vor încerca să pretindă, de exemplu, că singura competentă din toată România pentru a se ocupa de Ministerul Turismului este Elena Udrea…

miercuri, 3 decembrie 2008

Cu oricine, dacă interesele o cer ?

Nu se mai aud promisiunile electorale. O mare parte dintre ele au fost deja uitate. Nici înjurăturile, dezvăluirile sau ameninţările nu se mai aud. Se vorbeşte de reconciliere, de colaborare, de fraternitate… Ieri se scuipau în gură şi urlau că partidele adverse colaborează subteran, că-şi aranjează afaceri oneroase în culise sau că se apără reciproc de braţul nesigur al legii. Acum, toată lumea vrea la guvernare şi poate coopera cu oricine.

PD-L a uitat de Guvernul Tări-Geoană şi vrea ori Guvern Tări-Boc, ori Stolo-Geoană. Ce, a urlat cineva de Coaliţia 322? Dacă interesele partidului o cer, uităm şi de referendumul pentru demiterea preşedintelui sau de orice act mizerabil săvârşit de rivalul de ieri pentru a-l face partenerul de astăzi. Ieri ne izbea mirosul de hoit, astăzi ne miroase a micşunele. La rândul său, PSD vrea la guvernare. Prioritatea social-democraţilor nu o mai reprezintă majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută, ci revenirea la guvernare. În zilele care au trecut după alegeri nu l-am mai auzit pe Geoană sau pe altcineva de lângă el să vorbească de dorinţa neţărmurită de a se instala mai repede un Guvern PSD, ca să fie majorate remuneraţiile tuturor bugetarilor, ci doar se vorbeşte de cât de bun este ciolanul. Liberalii, trâmbiţând succesul de a se clasa abia pe locul trei, se văd musai la guvernare. Performanţa lui Tăriceanu este de a fi transformat istorica formaţiune a Brătienilor într-un partid-balama. Mare realizare, ce să spun! Şi, căzând de la visul de aur al guvernării în orice situaţie, fie cu PSD, fie cu PD-L, liberalii se pot trezi că sunt făcuţi pe la spate de o coaliţie în care să se regăsească moştenitorii de drept ai “emanaţilor revoluţiei”, adică un Front al Salvării Naţionale rebranduit sub forma unui Guvern “anti-criză” PSD+PD-L. Sincer, adunând procentele obţinute de cele două formaţiuni, mi-am reamintit de fabulosul procent realizat de FSN-ul lui Iliescu şi Roman.

Corul lăudătorilor a tăcut şi el. Acum se aud miorlăituri în culise de la servitorii care aşteaptă să fie miluiţi pentru efortul lor. Servitorii stau la rând pentru a fi băgaţi în seamă de noii stăpâni şi pentru a-şi primi plata. Mai la urmă, că primii vor fi recompensaţi cei din clientela politică, fie ei sponsori sau rubedenii, musai să primească fiecare o parte din ciolan. Ce mai rămâne va fi dat slugilor! Dacă stăpânul nu este într-un partid ce va beneficia de binefacerile guvernării, ci se va afla în opoziţie, slugile îşi vor căuta un nou dos, în slujba căruia să-şi pună limba.

Oare, ne putem aştepta la ceva bun după aceste alegeri aşa-zis uninominale, un sistem care a generat anomalii electorale atât de dăunătoare încât va trebui schimbat? Târguielile sforarilor de la partide arată cât de mult le-a păsat lor de noi. Părem o naţiune desprinsă din context, căreia nu-i pasă de criza mondială, în timp ce îşi consumă toate resursele în negocieri pentru ciolanul guvernării.

joi, 23 octombrie 2008

Mihaela Rădulescu, diva din tomberon

La concurenţă cu blocarea majorării salariilor cadrelor didactice şi decizia tâmpită a bancherilor de creştere a dobânzilor, relaţia dintre diva Mihaela Rădulescu şi un june realizator de matinal din trustul Antenelor a ocupat prima pagină a ziarelor - fie ele serioase sau bulevardiere - şi nu a lipsit din jurnalele de ştiri ale televiziunilor. Evident, importanţa combinaţiei cu pricina nu poate fi negată. Economia naţională, echilibrul politic şi chiar evoluţia bursieră au depins de mofturile celor doi amorezi.

Energia consumată pentru relatarea subiectului cu pricina poate fi comparată doar cu mobilizarea reporterilor cu ocazia vizitei papei în România sau la summit-ul NATO desfăşurat la Bucureşti. Evident, amplitudinea emoţională a relatărilor reportericeşti a bătut orice record. Băiatul matinal care a cucerit-o pe Răduleasca a fost analizat cu o curiozitate ieşită din comun. A fost fotografiat, chestionat... a fost căutat la origini, ba chiar rudele sale au devenit vedete datorită microfoanelor reporterilor avizi de orice informaţie despre el. Un extraterestru ar fi stârnit mai puţină curiozitate decât acest performer al alcovului. Nu este o ironie: chiar n-am reţinut numele său... Sper ca pentru o aşa gravă eroare gazetărească să nu fiu pus la zid de amatorii de ştiri mondene fabricate. Toată povestea ţesută în jurul aventurii Mihaelei Rădulescu mi se pare o făcătură de prost gust şi o culme a imposturii. După episodul acela sordid, cu “dacă te laşi de fumat, ţi-o…”, montat cu ajutorul “colegilor” din trustul lui Voiculescu - Felix, această femeie a simţit nevoia să se relanseze cu ajutorul unui ins mai tânăr, montând o scenetă grosieră. Bovarica Mihaela ar face orice pentru rating. Vârsta nu iartă pe nimeni şi, după un divorţ care-i şubrezeşte imaginea de model pentru tânăra generaţie (cât de deplasat mi se pare s-o ai pe Răduleasca drept model!), vedetei i s-a spus să bage o poveste de scandal pentru relansare. Diva trăieşte cu spaima că va ajunge la tomberon, deşi mă tem că, prin expunerea unor amănunte intime, deja a ajuns acolo. Cică unii de li se spune “marketeri” sunt în spatele multor subiecte livrate de presa dâmboviţeană. Cică aşa se obţin ratinguri prin care clienţii grei sunt atraşi ca muştele. Dar ce vină avem noi, consumatorii de presă, pe care nu ne apără nici Protecţia Consumatorului sau măcar CNA?

Cine nu este interesat cu cine, pardon de expresie, şi-o trage Răduleasca înseamnă că nu este normal, că nu se poate integra în rândul lumii şi că scara sa de valori este eronată? Sau că ne scufundăm în mocirla pregătită de vedete care se conduc doar după câştigul obţinut din exploatarea derizoriului, senzaţionalului ieftin şi al scandalurilor regizate? Capatos, altă vedetă din trustul lui Voiculescu, şi-a pus chiloţii pe cap. A făcut rating şi se cheamă că este un “jurnalist” de succes. Dan Diaconescu, campion în livratul dejecţiilor cu eticheta de senzaţional, a transformat o curcă analfabetă în vedetă de tabloid şi un fost poliţist într-un misterios de doi bani.

Ca şi cărţile siropoase ale Sandrei Brown, telenovelele au fost depăşite: la modă sunt relatările intimităţilor unor indivizi care acceptă, pentru bani sau iluzorii cariere de vedetă, să-şi expună viaţa pe tarabă. Sigur, un filozof pare neinteresant în comparaţie cu cearta între două precupeţe. Respectivul n-ar face rating. Dar aceasta este o altă discuţie...

luni, 15 septembrie 2008

Seturi de poze. Filozofie mioritică: nu minţi, nu exişti; nu furi, nu ai...

Sezonul minciunilor a luat startul cu unele dintre cele mai gogonate. Se promite orice, fără limită, fără ruşine, numai voturile să cadă în basca întinsă de candidaţi. Pensii mai mari, chenzine mărite, lefuri minime la un nivel maxim şi câte şi mai câte minciuni electorale. Nu găseşti un politician normal, toţi par loviţi de patima victoriilor electorale cu orice preţ. Politicieni bolnavi, partide bolnave… În fruntea lor, lideri cu bube urâte pe conştiinţă, conduşi de căpăstru de alţi indivizi bolnavi de putere. Tăriceanu controlat de Dinu Patriciu, Geoană de Ion Iliescu, Boc de Traian Băsescu… Nişte marionete ţâfnoase când sunt certaţi de către presă, altfel sunt nişte inşi gomoşi, cu multe păcate în viaţa personală. Care cu multiple neveste, care cu soacre revoluţionare, care cu amante urâte şi aterizări în cap. Nu prea ai ce să alegi, ci doar să încerci să pui ştampila pe unul mai puţin murdar sau care, cu sacrificii, mai încearcă o evadare din plutonul de partid. Altfel, încolonaţi în aceste batalioane de asalt electoral, mint în cor, silabisind din aşa-zisele programe de guvernare în care nu crede nimeni.
Cu nedisimulată scârbă, detectez la conaţionalii mei plăcerea de a se lăsa minţiţi.

***

Un ins fără relief dar cu ambiţii de parvenire invers proporţionale în raport cu lipsa sa de bun-simţ, dispus la orice efort pentru a provoca indispoziţii celor din jur cu autosuficienţa sa, mi-a predat lecţia succesului în politică: şefii te vor promova dacă vor avea ceva compromiţător despre tine. Mai direct spus, trebuie să te aibă la mână. Aşa că omul a înţeles că, pentru a parveni, trebuie să se livreze singur. A făcut o şedinţă foto în care apare în ipostaze compromiţătoare, apoi a trimis şefilor săi fotografiile într-un plic al cărui destinatar era semnat unul dintre duşmanii săi. Funcţia de director pe care o ocupă în prezent a avut un preţ rezonabil, nu-i aşa? Respectivul nu este singurul. Alţi indivizi cu un succes politic greu de explicat într-o ţară normală, însă justificat în balamucul autohton, tot încearcă să mă facă să bag la cap cum stă treaba. Băşicaţi când aud de principii, respectivii mă consideră un naiv incurabil dar tratabil prin disertaţiile lor inconsistente ca o diaree şi tot pe atât de uşor de acceptat: Musai să te adaptezi sistemului că altfel te calcă toţi în picioare! Principiile sunt un lux, pe când învăţăturile lor şi-au dovedit eficacitatea de-a lungul bătăliilor electorale sau în păruielile pentru un ciolan în interiorul găştilor pe care le-au botezat filiale de partid.
Filozofie mioritică: nu minţi, nu exişti; nu furi, nu ai; nu lingi, nu avansezi; nu stai capră, nu ai talent în politică…

duminică, 24 august 2008

Pro sau contra candidaturii Monei Musca?

Din start, afirm că Mona Muscă este îndreptăţită să candideze la viitoarele alegeri parlamentare, indiferent dacă o va face din partea PD-L sau ca independent. Dar mai afirm că aproape sigur ea nu va fi lăsată candideze din partea democrato-liberalilor. Reacţia nevrotică a câtorva din garda veche a PD nu arată decât o încercare de blocare a reinstrării pe scena parlamentară a unui personaj care, în ciuda tăvălelilor din presă, şi-a păstrat o bună parte din credibilitate. Nu putea fi altfel, dacă ţinem cont că de numele parlamentarului Mona Muscă se leagă numeroase iniţiative concretizate pentru democratizarea societăţii, în timp ce numele contestatarilor săi nu este amintit decât în scandaluri de corupţie sau nepotism partinic. Singura care a plătit pentru colaborarea cu fosta Securitate rămâne doar ea.

Toţi securiştii şi informatorii lor şi-au continuat munca, unii prin Parlament, alţii la conducerea unor firme care au căpuşat statul, iar acum moraliştii lui Blaga invocă un verdict dat pe baza unei legi anulate de Curtea Constituţională! Nu înţeleg de ce respectivii nu au susţinut proiectul Legii lustraţiei. În acest fel, nu doar că ar fi blocat şi candidatura Monei Muscă, dar i-ar fi dat o mână de ajutor lui Traian Băsescu în lupta sa teatrală cu balaurii corupţiei şi ai comunismului revanşard.

Atacurile unor triste figuri politice la adresa celei pe care mulţi au considerat-o ,,doamna de fier a politicii româneşti,, ţin de o anumită strategie de imagine a PD-L. Se mizează pe faptul că, acceptată iniţial drept candidat într-un colegiu din cele arondate baronului Pinalti, Mona Muscă va fi tratată cu un refuz categoric, spre satisfacţia electoratului care vrea moralitate. Iată, se va spune, noi nu acceptăm jumătăţile de măsură sau compromisurile cu cei pătaţi, însă nu se va spune nimic despre cei cu dosare penale sau nulităţi care-şi cumpără locul de candidat. Se prea poate ca o astfel de strategie să aducă procente în sondaje, însă nu are nimic de-a face cu moralitatea sau cu alte lucruri înălţătoare, de care vorbesc sclifosiţi de două parale.

Indiferent în care colegiu va alege să-şi depună candidatura, Mona Muscă trebuie să o facă din poziţia de independent. Chiar dacă legea electorală a fost schilodită în aşa fel încât să facă de-a dreptul imposibilă accederea unui independent în Parlamentul României, tot merită să încerce. Chiar şi o sută de voturi obţinute ca independent sunt mai importante decât mii de voturi opţinute prin presiunea primarilor sau cumpărate de-a dreptul cu pomană electorală şi bani oferiţi alegătorilor. Sau, ca să nu dai satisfacţie unora care abia aşteaptă să pierzi din cauza aberaţiilor puse intenţionat în lege, numai candida. Mona, fii bărbată! În ţara în care bărbaţii nu performează din cauză că se încurcă fuste, măcar tu să dai un exemplu că se poate şi altfel în politică, nu doar în patru labe.

miercuri, 6 august 2008

Mega-salariul lui Lulache. Imbecili şi mitocani. Dandanache, uninominalul

Şefa de la Fondul Proprietatea, o duduiţă de extracţie liberală pe numele său Lulache, are un salariu gigant pentru un bugetar: peste 5.000 de euro. În urma unui scandal mediatic, cifra a fost voalată spre stupefacţia generală, mulţi dintre cei care au ridicat din sprâncene când au calculat raportul dintre salariul lui Lulache şi cel al preşedintelui ajungând la concluzia că este mai avantajos să fii nevastă sau amantă de extracţie liberală decât un pârlit de preşedinte de stat. Leafa lui Băsescu nu atinge cota de 3.000 de euro, aşa că raţionamentul e corect. Nostalgici, începem să calculăm ca pe vremea lui Ceauşescu, aşa cum făceam transformând dolarii cheltuiţi pentru tancuri şi rachete în spitale şi grădiniţe. Să vedem ce ar putea să-şi cumpere Lulache cu salariul pe o lună. Cam câte pâini? Vreo două căruţe de lubeniţe de la Dăbuleni? Câte batoane de salam şi câte beri? Oricum, învârtita de la Fondul Proprietatea câştigă într-o lună cât vreo 20 de profesori.
Totuşi, ce face Lulache de banii ăştia? Eeee, chiar aţi vrea să ştiţi? Poate ar fi bine să-i cer lui Tibi să pună o bulină roşie la acest text. Mai bine vă las imaginaţia să lucreze. Dar cred că o aveţi nevoie să vă lipiţi pe frunte o bulină roşie…

***

Inundaţiile şi întronizarea (brrr, ce naşpa sună!) noului mitropolit au făcut din Moldova o zonă de pelerinaj pentru politicieni. Calamiţăţile s-au ţinut de capul bieţilor moldoveni. Băsescu a vrut să dea cu un primar de pământ (ar fi putut să-l înece…) când l-a văzut încălţat în pantofi şi nu în cizme de cauciuc, iar pe un ministru nenominalizat l-a făcut pur şi simplu “imbecil”. Pe o ţărancă de vreo 80 de ani a luat-o din scurt, să nu se mai smiorcăie, ce dacă i-a luat apa casa. O să-i dea preşedintele bani pentru materiale de construcţii şi gata, problemele se vor risipi ca prin minune. Probabil o să-i treacă şi reumatismul dacă se implică preşedintele! “Mamaie, de ce faci circ?”, a luat-o la rost Băsescu pe bătrânică. Bravo, Traiane, eşti acelaşi pe care te ştim, sobru şi eficient în situaţiile dramatice. Probabil că aşa o apostrofai şi pe Elena Udrea când îşi etala totul, prin decolteuri şi fuste ultra-scurte, la reuniuni oficiale sau ceremonii militare, de se încurcau răcanii când băteau pas de defilare. Consiliat de Dan Andronic şi specialiştii din Israel, Tăriceanu a mâncat fasole alături de sinistraţi, sperând că va creşte în sondaje. Nu cred că populismul îl prinde pe Călin, aşa că premierul o fi vomitat după primul colţ şi a dat fuguţa la Monte Carlo să-şi astâmpere foamea cu somon şi caviar. Cum să nu-i compătimeşti pe moldovenii cu apa-n brâu când sunt loviţi de astfel de “intemperii”. Mai lipsesc lăcustele şi grindina, că le-au căzut pe cap o sumedenie de oficiali îngălaţi, buni doar de poză, care se răstesc la sinistraţi şi zâmbesc la camerele tv.
Totuşi, bine că moldovenii s-au ales cu statutul de vedetă, după ce mulţi s-au văzut în rol de personaje secundare la tele-donuri sau în reportajele lacrimogene cu reporteri intraţi în apă până la brâu. Se înţelege, rolurile principale le-au revenit tot politicienilor, că aşa este scenariul şi regia într-un an eminamente electoral…

***

La viitoarele alegeri “uninominale” va reveni în forţă Agamiţă Dandanache. Multiplicat în cât mai multe exemplare, încât să ni se facă gura pungă după ce vom gusta din uninominal. Vopsiţi în portocaliu, roşu sau galben-albastru, candidaţii vor fi paraşutaţi şi în Bănie după jocurile de culisele de la “centru”, urmând să facă rahatul praf în viitorul parlament. Primele nominalizări prevestesc marea păcăleală de la alegerile generale. Liberalii au ţintit şi au lovit cu nucile în perete. Horaţiu Buzatu va fi trimis să candideze într-un colegiu din Bucureşti în timp ce prin Dolj s-au pripăşit Mihai Voicu şi Mihail Lupoi. Clar, vor urma şi la noi urgiile, numai că nu ştiu dacă mai întâi vor fi inundaţiile apoi valul nulităţilor sau invers. PNL Dolj va ataca în toamnă cu nulităţi şi anonimi obedienţi. O singură certitudine. Prin legea schilodită de acelaşi Voicu, candidaţii independenţi nu au nicio şansă, în timp de unii “partinici” clasaţi pe locul trei într-un colegiu uninominal vor putea să intre în parlament pe uşa din dos a redistribuirii. Logica este simplă, oricum am privi lucrurile. Un hâtru, mi-a pus o întrebare retorică doar ca să-mi taie pofta de candidatură independentă. Poţi frauda alegerile de unul singur? Nu, cu siguranţă că nu: ai nevoie de un partid!

miercuri, 25 iunie 2008

SALA POLIVALENTĂ, MONUMENTUL CORUPŢIEI

Epopeea halucinantă a reconstruirii Sălii Polivalente din Craiova arată cât de nefericit poate fi un oraş dacă locuitorii săi votează la mişto. Dacă s-ar edita un manual pentru instruirea marilor ţepari - “Cum să furi din banul public” - despre furturile succesive din sumele alocate Polivalentei, ar trebui să se povestească măcar într-un capitol. Mulţi dintre “oamenii de succes” ai Craiovei au supt la ugerul financiar al aşa-zisei reconstrucţii a Sălii Polivalente.

Nume grele ca Ţugui şi Popeci sunt trecute pe răbojul plăţilor grase şi inutile pentru lucrări la un edificiu rămas în istoria celor mai mari tunuri financiare. Pe lângă scheletul sălii mistuite de incendiul misterios din 1994 s-au perindat câţiva prim-miniştri, vreo duzină de miniştri şi zeci de popândăi politici, în căutare de notorietate şi de voturi. Am auzit atât de multe promisiuni făcute lângă ruină încât mi se face lehamite să mai aud altele legate de nu ştiu ce termen de finalizare a lucrărilor. La această piramidă a neputinţei “gospodarilor” care s-au perindat la conducerea Cetăţii Banilor va mai veni încă o generaţie pentru a-şi aduce, precum predecesorii, ofrandele şi promisiunile de rigoare. De ce să nu se întâmple aşa dacă atâtea firme şi personaje dubioase au câştigat gras dintr-o nenorocire?

Băieţii deştepţi au tras de timp, au pasat Polivalenta de la o instituţie la alta, ba au pus, ba au tăiat din fonduri, în funcţie de cine trebuia servit, rezultatul fiind acesta pe care oricine-l poate contempla când trec pe lângă “monumentul impotenţei” administraţiei centrale şi locale. Cum a fost posibil ca o sală pentru spectacole şi sport să fie construită mai lent decât piramidele din Egipt? Cum pot fi justificate fondurile imense cheltuite pentru a ridica un schelet de beton, păstrat în conservare ani buni, fără ca semnele finalizării să fie vizibile? Cine îşi asumă responsabilitatea lucrului haotic al câtorva firme de proiectare şi al câtorva de construcţii? Craiovenii au plătit ca fraierii pentru realizarea unui proiect fantasmagoric, în jurul căruia au roit şmecherii. Impozitele lor au fost supte de firmele arondate sferelor de interese ale partidelor care s-au succedat la putere, în timp ce în alte oraşe se ridicau şi cu banii craiovenilor alte construcţii asemănătoare.

Atitudinea şefilor locali, fie ei primari sau preşedinţi ai Consiliului Judeţean, este scandaloasă. Într-un deceniu şi jumătate, respectivii (Voiculescu, Bulucea, Prioteasa, Solomon...) nu au făcut decât demersuri, în timp ce miniştrii şi parlamentarii care au pretins că reprezintă Doljul s-au prefăcut interesaţi de o problemă majoră a Băniei. Sportul craiovean a pierdut imens, imposibil de cuantificat, prin prăbuşirea sportului de echipă. Aşa-zisa soluţie reprezentată de Sala Polivalentă Mică nu a făcut decât să adâncească în mediocritate sportul craiovean şi să fie o altă gaură prin care banii de la buget să se scurgă în buzunarele mafiei care controlează construcţiile.

Zilele trecute, s-a anunţat o nouă blocare a lucrărilor şi, din nou, proiectanţii sunt chemaţi să găsească soluţii dubioase la acest monument al corupţiei moştenite de fiecare promoţie de politicieni. Punem pariu că viitoarele alegeri locale nu ne vor găsi cu Sala Polivalentă funcţională?

duminică, 8 iunie 2008

Victoria penalilor, bucuria şacalilor

Clipurile prin care Naţionala României şi noi, suporterii ei care vom suferi şi-i vom susţine pe tricolori în faţa meselor pline cu sticle de bere, suntem ironizaţi de adversari şi nu numai sunt nişte dulcegării. În locul acelor glumiţe prin care se sugerează că suntem un popor de ţigani şi avem educaţie pe sponci, cu apucături de nomazi, gata să pârjolească Europa, puteau fi înlocuite cu imagini de la alegerile locale de pe la noi. Erau mult mai sugestive reportajele cu hoardele de votanţi abţiguiţi, protestând vehement că nu şi-au putut exercita dreptul fundamental de o alege. În locul burtoşilor cu lanţuri grele la gât, care îşi plimbau şuncile pe o plajă, ar fi putut ilustra cu imaginile în care zeci de bătrâni se călcau în picioare pentru a prinde o plasă cu pomană electorală. Sau cu alegătorii convinşi cu o pungă cu făină şi două-trei sticle de ulei să-şi vândă votul. Scuza cu sărăcia care te împinge să-ţi vinzi votul pentru o sută de lei sau chiar cinci sute nu stă în picioare. Cel din partea căruia ai acceptat mita electorală va fura de o sută de ori pe atât, acoperindu-şi rapid “paguba”, ba chiar va putea să pună suficient de-o parte pentru a avea de dat şi la viitoarele alegeri.

Dacă imaginea României ar fi făcută de alegătorii săi nu am avea vreo şansă de a ne considera europeni. Vi se pare european un primar ca Mircia Gutău, care tremură la gândul verdictului final al procesului său? Ce folos să câştigi la un scor confortabil când ştii că în orice moment, dacă adversarii tăi pun mâna pe putere, poţi să fii ridicat din scaunul de primar şi aruncat în arest? În general, probleme penale similare cu ale lui Gutău le au primarii PD-L, care sunt ocrotiţi de lege printr-un braţ invizibil, însă nu dificil de ghicit. De ce electoratul a mers pe mâna unor edili cu dosare penale, cu o notorietate mai mult decât negativă, şi nu pe mâini curate, ale unor candidaţi care, indiferent de pregătirea sau de statutul lor, nu puteau fi acuzaţi de corupţie? Nu este doar ca cazul lui Gutău, ci şi al lui Falcă de la Arad şi al lui Solomon de la Craiova. În cazul acestora, bătălia nu s-a încheiat şi, chiar dacă au câştigat din primul tur, vor fi nevoiţi să lupte cu DNA pentru a-şi duce mandatele până la capăt. Aşa se explică disperare lor cu care şi-au blocat adversarii într-o manieră grosolană. Prin gestul de a nu permite accesul şi contracandidaţilor săi la panotaj în Râmnicu Vâlcea, Gutău s-a descalificat ca om. El putea să câştige cu 110 la sută, însă victoria sa nu valorează aproape nimic în condiţiile în care a câştigat prin blat cu unii candidaţi, care nu l-au atacat, ci au aglomerat scena pentru ca adversarii veritabili să nu fie auziţi din cauza corului de mediocrităţi tocmite de primar.

Victoria penalilor poate fi scurtă dacă justiţia trece la treabă. Ca şi bucuria şacalilor care-i înconjoară. Interesele acestora se limitează doar la afaceri imobiliare veroase şi la bugetul local, pe care-l văd ca pe o halcă din care să înfrupte.

vineri, 16 mai 2008

Decalogul viitorului Consiliu Local Craiova

Furnizarea de informaţii utile şi transparenţa în actul de adoptare al deciziilor sunt priorităţi pentru administraţia locală din Craiova. Un cetăţean mai bine informat este un pericol pentru funcţionarul şpăgar sau pentru aleşii locali care ţin cont doar de ordinul primit de la şeful de filială.

Ce îşi doreşte fiecare craiovean şi ce vreau să fac pentru a trezi din amorţeală Consiliul Local Craiova?

Decalogul alesului local:

ZECE PUNCTE PENTRU CONSILIUL LOCAL CRAIOVA

- Fără politică! Doar administraţie!
- Consilieri independenţi, nu obedienţi!
- Transparenţă! Funcţionari în serviciul craiovenilor!
- Interzis a se mai construi în parcuri!
- Bugetul local nu este propriul buzunar!
- Taxe locale mai mici, investitori mai mulţi!
- Biserica şi Învăţământul universitar - parteneri reali!
- Cultură şi educaţie, nu bâlciuri electorale!
- Susţinere pentru Universitatea Craiova!
- Cetăţeanul dictează, nu politicianul!

UN OM, NU O LISTĂ!

Mihai Firica - independent pentru Consiliul Local Craiova

luni, 28 aprilie 2008

Mihai Firică - INDEPENDENT pentru Consiliul Local Craiova

Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 1 a acceptat candidatura pe care am depus-o ca independent pentru funcţia de consilier în cadrul Consiliului Local Craiova.

Le mulţumesc din suflet celor peste 2.800 de craioveni care au semnat pe listele de susţinători, depuse odată cu cererea mea de candidatură. Îi asigur că am puterea de a demonstra că merit încrederea craiovenilor şi că voi obţine voturile necesare alegerii în funcţia de consilier local. Ştiu că asumarea candidaturii din postura de independent este un demers extrem de dificil, însă mizez pe dorinţa craiovenilor cinstiţi de a se simţi reprezentaţi cu adevărat în Consiliul Local Craiova. Mizez pe susţinerea celor care, chiar dacă scârbiţi de politicianism şi de grupurile de interese oculte care controlează filialele partidelor, cred că nu este totul pierdut şi că tinerii au o şansă de a se afirma în administraţia locală.

Vreau să transmit un mesaj clasei politice, preocupată doar de îmbogăţirea din banul public şi de menţinerea birocraţiei şi nepotismului în administraţia publică. În Consiliul Local Craiova sunt politicieni care au dosare penale sau care au încălcat frecvent legea. Activitatea lor s-a redus doar la servirea unor interese de grup, în dauna interesului public. În Consiliul Local Craiova vor încerca să intre, pe căi ocolite, indivizi despre care ziariştii au relatat, în numeroase anchete jurnalistice, că sunt implicaţi în tranzacţii imobiliare ilegale şi servesc alte interese decât ale cetăţenilor.

Voi încerca să impun principiul Fără politică! Doar administraţie! în viitoarea calitate de consilier. Voi fi ca un ghimpe pentru consilierii trimişi la produs de cei care-i controlează din umbră, cei care pot oricând să le retragă sprijinul şi să-i dea afară din funcţii. Cred în schimbarea pe care o poate aduce votul uninominal, aşa că este firesc să candidez independent, în timp ce reprezentanţii partidelor una spun şi alta fac, folosindu-se de candidaturi încrucişate ale liderilor de filiale pentru a-i propulsa pe veleitarii anonimi în rândurile consilierilor. Este o batjocură la adresa cetăţenilor şi o încălcare a regulilor democraţiei.

Sloganul meu electoral UN OM, NU O LISTĂ! reflectă dorinţa de a fi reprezentantul oamenilor simpli, dezamăgiţi de fariseimul politicienilor şi de lipsa lor de responsabilitate civică.

Mihai FIRICĂ, ziarist

marți, 22 aprilie 2008

Fără regrete pentru Cioroianu

Demisia lui Adrian Cioroianu, un craiovean de numele căruia ne legam speranţele că poate demonstra ce poate face un oltean şcolit, nu a înduioşat pe nimeni. Scandalul morţii românului Crulic într-o închisoare din Polonia a arătat că acest dandy a plutit deasupra sistemului, finalul mandatului său fiind pe măsura aroganţei şi a superficialităţii arătate încă de la instalarea forţată în funcţie. Gafele lui Cioroianu vor rămâne celebre. Scuza tâmpită că Serviciul de Informaţii Externe sau chiar SRI l-au lucrat, întreţinând o campanie de presă pentru a-i spulbera orice urmă de credibilitate, nu rezistă în faţa evidentelor probleme ale acestui politician lansat de Stolojan. L-am văzut lângă Condoleezza Rice şi chiar mi s-a părut un papagal depăşit de situaţie. Vorbea mult prea prost limba engleză pentru a fi un bun ministru de Externe.

Lanţul gafelor îl plasează mai degrabă în categoria actorilor de comedie şi-l scoate definitiv din cea a tinerilor politicieni de perspectivă. Cioroianu a plecat din Ministerul Afacerilor Externe aşa cum a venit: cu zurgălăi şi cu pete pe conştiinţă. Ceea ce este trist la plecarea unui ministru care s-a făcut complet de râs este faptul că, aşa cum se proceda în cazul faraonilor, Cioroianu nu a luat cu sine nişte “obiecte” dragi, care să-i ţină de urât într-o altă viaţă. De exemplu, nu înţeleg de ce nu l-a luat pe Mihai Gheorghiu, şeful Departamentului pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Acest ins, promovat în MAE în urma unor sforării de clan, se face vinovat de atâtea porcării făcute în numele statului român încât, se prea poate, Cioroianu cred că şi la el s-a gândit când vorbea de exilarea în deşertul egiptean a câtorva conaţionali certaţi cu legea. De Gheorghiu mi-au vorbit mulţi români din afara graniţelor ţării, care, cu eforturi supraomeneşti, luptă pentru promovarea valorilor naţionale şi apărarea drepturilor minorităţii româneşti. Când vorbeau despre şeful DRRP, românii timoceni strângeau din dinţi şi încleştau pumnii, de parcă s-ar fi referit la un duşman de moarte. Mi-au spus că ultranaţionaliştii sârbi nu reuşesc să facă mai mult rău organizaţiilor românilor din Timoc decât acest nemernic. Preocuparea sa majoră este de a învrăjbi şi de a pune beţe în roate celor care luptă pentru păstrarea fiinţei româneşti, pentru dăinuirea limbii române şi a spiritului naţional într-un teritoriu în care de drepturile minorităţilor se vorbeşte doar în şoaptă. Nu mă feresc de cuvinte mari, chiar în ciuda riscului de a părea unora, care au alte probleme mai importante decât soarta românilor de pe Valea Timocului, a basarabenilor, a bucovinenilor sau conaţionalilor trăitori pe alte meleaguri. Dar a-i ignora este o ticăloşie la care nu pot să iau parte. Pe şeful DRRP îl doare în cot, nepriceperea şi ticăloşia sa agravând problemele existente în finanţarea organizaţiilor româneşti din afara graniţelor ţării. Mihai Gheorghiu este străin de spiritualitatea românească. Sunt convins că-l supără tot ceea ce ţine de promovarea românităţii, un ansamblu coerent de manifestări şi acţiuni susţinut de statul român, ba chiar se vede treaba că este o corvoadă peste măsură de grea să-şi facă treaba pentru care este plătit din banul public. La plecare, Cioroianu ar fi făcut bine să-l demită pe acest neisprăvit, pentru că aşa îşi spăla din păcate, însă a fost lipsit de inspiraţie până în ultima clipă a mandatului său.

duminică, 30 martie 2008

Bombardamente cu brichete, cârnaţi şi blonde

Bricheta care l-a ameţit pe arbitrul meciului Rapid - Steaua a devenit o armă teribilă. Cineva, de acolo de sus, îi ascultă rugăciunile lui Gigi Becali. Nu, să nu vă gândiţi la cineva atât de sus, ci doar la nivelul Federaţiei Române de Fotbal. Conduşi cu 1-0, steliştii au fost salvaţi de câţiva derbedei, care au ţintit ţeasta arbitrului Deaconu. Unul dintre ei a nimerit punctul ochit, spre încântarea lui Becali, care s-a văzut cu cele trei puncte îndesate în sacoşa propriei echipe. După ce au pierdut pe teren şi au câştigat la masa verde, se spune că steliştii s-au apucat de fumat şi au epuizat stocurile de brichete din câteva magazine. Un coleg de breaslă, auzind că arbitrul Deaconu a fost decorat de preşedinte pentru că a oprit meciul, se întreba, pe bună dreptate, dacă ne mai aducem aminte de tragedia de pe stadionul Heysell, soldată cu decesul a 39 de suporteri, majoritatea ai lui Juventus. Peste 600 au fost răniţi. Arbitrul a decis că partida se poate juca! Îmi revin în minte acele imagini şocante cu zeci de cadavre cărate pe tărgi şi cu fotbaliştii care ieşiseră la încălzire. Sportul a învins violenţa hooliganilor din Liverpool, iar Platini i-a executat pe englezi dintr-un penalti scos de Boniek. La noi, derbedeii vor stabili ierarhii, vor decide când se termină meciurile sau ce arbitru primeşte medalii. Totuşi, mă întreb dacă nu se demonetizează respectivele distincţii. Ce, Deaconu o fi luptat prin Irak sau Afganistan?

***

O fotografie cu nudul Carlei Bruni-Sarkozy a fost vândută printr-o licitaţie organizată de Christie’s. Chiar dacă a fost realizată în urmă cu vreo 15 ani, actuala primă doamnă a Franţei nu are de ce să se ruşineze. Ar putea să pozeze şi acum, cu un bonus pentru celebritate. Aş înţelege dacă Elena Udrea ar ieşi, ofuscată, să declare că-i dă în judecată pe cei care au fotografiat-o la plajă. Nici tu drepturi de autor, nici poze publicate în tabloidele britanice sau pariziene, ci prin bulevardierele în care vecini de pagină sunt Guţă şi vrăjitoarea Venera. Prima doamnă a Franţei este într-un evident avantaj. Ca să compenseze, blonda noastră foloseşte creme cu extract de aur şi caviar. I-aş fi recomandat să folosească nişte bălegar, că se apropie campania electorală şi ar trebui să se obişnuiască: nu va fi bombardată cu zahăr pudră şi frişcă…

***
Am redescoperit plăcerea de a călători în Bucureşti după declaraţia lui Cristian David, ministru MIRA (interne şi reformei administrative, botezat precum conservele de fasole cu cârnaţi din care lipsesc cârnaţii…). Acest cârnat le-a sugerat celor din provincie să evite Bucureştiul pe timpul summitului NATO. De parcă el ar fi născut în centrul universului şi nu într-un oraş moldav. Deh, nemuritorul din scaunul de ministru nu vrea ca limuzinele oficialilor să fie pătate cu sânge de proviciali, ba chiar s-o fi gândit să cumpere deşert de la egipteni şi se ne exileze pe toţi, după cum a auzit de la Cioroianu. Măi, băiatule, ce crezi că va dicta arbitrul dacă vreun nebun o arunca cu o brichetă pe culoarul tău de siguranţă, desenat prin Bucureşti precum zidul berlinez? Se întrerupe summit-ul şi pierdem cu 0-3?

marți, 11 martie 2008

,,Succesuri,, în mini şi în sutană

Biletele la Campionatul European s-au epuizat ultra-rapid în spaţiul virtual. Chiar şi cei mai iuţi dintre şmenari au rămas cu buzele umflate. Grosul biletelor le-a distribuit FRF-ul, fie numele său lăudat de toţi ultraşii! Din faţa televizoarelor, le vom ura lui Mutu, Contra şi Chivu să înscrie măcar tot de atâtea ori cât au înscris cu Laura Andreşan sau Maria Marinescu.
***
I. D. Sârbu spune că, şarpele, când n-are ce face, se înscrie la cuvânt... Dacă vor intra în politică, fie şi purtând masca independenţei, slujitorii bisericii vor avea poate surpriza să constate că nu le miroase a smirnă, ci a rahat. Asta e viaţa politică de pe la noi, că doar Satana are majoritate oriunde sunt bani. De unde şi vorba aceea din folclorul urban, care spune că banul public e ochiul dracului...
***
Eu cred în şansele Elenei Băsescu de a face o carieră politică strălucitoare. Adevărat, nu stă prea bine cu oratoria, nici nu prea are idei sau proiecte politice de anvergură (parcă alţii ar avea...), însă-l are pe tăticu de la Palatul Cotroceni. Câţi dintre tinerii doxă de carte au o astfel de trambulină? Depinde nu cu cine vrei să te compare ci cu cine te compară lumea: cu Bush jr. şi Brătienii sau cu Prinţişorul Nicu sau Kim Jong-il. După ce a fost aleasă cu 98, 43 la sută în funcţia de secretar al juniorilor democrat-liberali, mezina familiei prezidenţiale a început să gângurească, făcând deliciul cârcotaşilor. “Poţi să ai şi eşecuri şi succesuri!” Nu-i aşa că-ţi vine un dor nebun de discursurile mult-iubitului cizmar din Scorniceşti şi ale academicienei Elena Ceauşescu, care ne făceau să înghiţim diplomele noastre de titraţi când ne iesplicau ei cum stă treba cu popoalele ieuropii şi cu codoiul (CO2)... La o adică, dacă nu-i iese treaba cu acordurile gramaticale, Elena are succesurile asigurate doar dacă iese de două trei ori în mini, la braţ cu Hrebe jr., prin cluburile de fiţe. Cât nu scad acţiunile babacului la bursa politică are şi mezina trecere la electorat. După ce se vor prăbuşi s-o vedem cu cine se va mai compara. Poate doar cu dezmoştenita şi mult-dezbrăcata Paris Hilton.
***
Apropo: Guvernul Tăriceanu II a hotărât (dar se mai poate răzgândi, nu-i aşa?) ca alegerile locale să fie organizate pe 1 iunie, primul tur (de Ziua copilului), şi pe 15 iunie, turul doi (în timp ce tricolorii vor încerca să nu se facă de râs). Am ceva emoţii, însă deja am pus berea la rece. Evident, pentru Campionatul European...

joi, 21 februarie 2008

Am văzut şi blogeri satisfăcuţi...

Elena Udrea este satisfăcută de efectul crizei provocate de autoproclamarea independenţei provinciei sârbeşti Kosovo. Avertizat de un amic, am dat fuguţa pe blogul blondei secretar executiv al PD-L să citesc textul despre bucuria stârnită de dramaticele evenimente din Serbia. Sincer, am primit cu destulă îngrijorare şi circumspecţie apariţia unui stat-hibrid pe harta Europei, aşa că-mi puteţi înţelege respectiva curiozitate. Într-un limbaj sărăcăcios şi cam lemnos, Elena Udrea îşi exprimă bucuria să simtă cum românii şi-au regăsit brusc demnitatea, opunându-se independenţei provinciei Kosovo. Efuziunea fostei consiliere de la Palatul Cotroceni, actualmente vector blond de imagine al democrat-liberalilor, îmi aminteşte de pionierii şi şoimii patriei care, înălţând ode tovarăşului iubit, mai aveau puţin şi se scăpau în pantaloni. Bucuria imensă i-o fi provocat-o reacţia lui C. V. Tudor sau UDMR? Concomitent cu salutul pentru trezirea naţiei şi descoperirea poziţiei verticale s-o fi produs şi efectul de ştergere a memoriei, uitând numeroasele situaţii în care conducătorii noştri au preferat mai mult poziţia capră (avertisment pentru cârcotaşi: nu este o aluzie sexuală!). Dacă tot vorbim de demnitate, cum rămâne cu reacţia “Licuriciului cel Mare”, care, fără perdea, ne-a transmis că reacţia oficialilor români faţă de independenţa Kosovo a fost exagerată? Sincer, nu m-am bucurat nici în faţa reacţiei premierului Tăriceanu, care nu părea să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său, deşi ministrul liberal Ludovic Orban îi cerea imperativ scoaterea miniştrilor UDMR din Guvern. Cu adevărat demnă ar fi fost condamnarea intervenţionismului Uniunii Europene şi al Rusiei în cazul provinciei Kosovo. Am spus doar că suntem împotrivă, dar n-am sufla în faţa celor care au influenţat brutal desfăşurarea evenimentelor. Voi putea spune că avem conducătorii pe care-i merităm, cu adevărat şi nu în sens peiorativ, abia când politica noastră externă va fi făcută de profesionişti şi nu de securişti sau nătăfleţi cu şuviţe. Dacă vrem să ţinem capul sus, aşa cum îi place Elenei Udrea de la o vreme să-şi imagineze că merităm, ar trebui să avem o reacţie oficială de condamnare a drepturilor românilor din Serbia, Ucraina, Bulgaria şi Ungaria. Românii de pe Valea Timocului sunt batjocura Serbiei, autorităţile de la Belgrad promovând o politică de asimilare forţată. Limba română este interzisă în Timoc, numele româneşti schilodite cu forţa, în timp ce dreptul la educaţie este un vis ce pare de nerealizat. Dacă vrea să vadă şi alţi blogeri bucuroşi, fosta consilieră prezidenţială ar face bine să-i sugereze preşedintelui Băsescu să-i ceară preşedintelui Serbiei, care vine în vizită la Bucureşti, schimbarea politicii Belgradului faţă de românii timoceni. Cum pot fi eu bucuros şi demn de reacţia autorităţilor de la Bucureşti când ştiu că viaţa preotul Boian este ameninţată de sârbii revoltaţi de înălţarea unei biserici ortodoxe la Malainiţa? Cum pot fi mândru de politica externă a României când aflu că, pe fondul instigărilor prelaţilor ortodocşi sârbi, s-au înmulţit atacurile împotriva românilor din Timoc? Ne putem considera lideri în politica regională sau făuritori ai axei de securitate Washington - Londra - Bucureşti, dar să fim ocoliţi de conductele de petrol şi gaze naturale... cu jumătăţi de măsură ne putem minţi că suntem ceea ce mai avem mult până a fi. Ne putem comporta ca limbricii în timp ce ne imaginăm că suntem vulturi, nu-i aşa?

miercuri, 6 februarie 2008

Victoria căpuşelor?

Curtea Constituţională a făcut ţăndări orice speranţă că adevărul despre poliţia politică a regimului comunist va fi aflat din dosarele ce se găsesc sub tutela Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
Legea după care funcţiona respectiva instituţie-hibrid a fost declarată neconstituţională, aşa că orice demers oficial pentru deconspirarea foştilor colaboratori a fost blocat. Un lucru extrem de periculos în sine, iar dacă ne raportăm la faptul că ne aflăm într-un an în care se vor desfăşura alegeri locale şi parlamentare, avem de ce să punem întreg procesul democratic sub semnul întrebării. De parcă nu era îndeajuns că foştii securişti ne râd în nas din fotoliile parlamentare, acum ne vom trezi că toţi turnătorii dovediţi vor fi spălaţi de viciul legislativ speculat de Dan Voiculescu. Cum se va ieşi din această fundătură, în care tot politicienii ne-au aruncat, îmi este greu să spun. Dar nu voi ezita să reafirm lucrurile scrise în nenumărate rânduri, dovezile regăsindu-se în câteva zeci de articole publicate despre Securitate şi victimele sale. De fapt, nici nu cred că securiştii şi tot angrenajul de care s-au servit şi pe care l-au menţinut în viaţă până acum sunt învingători. Victoria lui Voiculescu şi a tovarăşilor lui e reprezentată de poziţiile privilegiate pe care le-au ocupat imediat după decembrie 1989, precum şi de absenţa oricărei pedepse aplicate celor care au săvârşit abuzuri. Dar este cineva atât de naiv încât să considere Securitatea o structură “naţională” şi nu un instrument de represiune a regimului comunist? Dej şi Ceauşescu şi-au bazat domnia lor sângeroasă pe docilitatea dulăilor pe care-i asmuţeau împotriva disidenţilor sau a adversarilor din partid. Populaţia era terorizată de securişti şi de informatorii care împânzeau întreaga societate românească. Dacă nu au fost pedepsite crimele securiştilor, înseamnă că ei au repurtat o nouă victorie asupra noastră? Mă tem că s-ar putea considera victorioşi doar în cazul în care ignoranţa sau tăcerea complice s-ar aşterne asupra ticăloşiilor săvârşite de cei reprezentaţi în plan politic de Voiculescu, Ilie Merce, Vadim şi alţii asemenea lor. Reţelele lor se întind ca o pânză de păianjen pe societatea românească, iluzia că Securitatea este moartă risipindu-se imediat ce i-am văzut regrupaţi pe torţionari în noua lor instituţie-gazdă: SRI. “Profesorul” Măgureanu şi Ion Iliescu sunt autorii morali ai resuscitării unui organism parazitar, decuplat prin forţă de revolta populară din 1989 de la conductele cu sânge, pentru ca la scurt timp să-şi înfigă colţii în grumazul societăţii. Vom fi învinşi de securişti şi de urmaşii lor doar când lehamitea, blazarea şi dezinteresul ne vor face să abandonăm lupta împotriva lor şi să acceptăm “moştenirea”. Mai mult decât atât, vom fi vinovaţi dacă ne vom complace să asistăm la agresiunea lor şi la încercarea de a ne prosti pe toţi, aşa cum a vrut Dan Voiculescu. Această căpuşă cu antene vrea să ne convingă că toţi românii au fost colaboratori, de parcă ea şi tembelii care-i cântă în strună pe canalele sale ar fi poporul.
O mentalitate de căpuşă, aidoma celor pe care trebuie să le zdrobim.

duminică, 27 ianuarie 2008

Greata si furia. În direct

Cu obsesia ştirilor în sânge, am fost victima sigură a televiziunilor care au relatat pe larg manifestările din 24 ianuarie, de la Iaşi. Sărbătoarea Unirii Principatelor aducea cu un imens iarmaroc. Dobitoacele ieşiseră în piaţă pentru a fi atinse şi admirate de blajinii alegători moldavi. Este an electoral, aşa că l-au forţat pe A. I. Cuza să le fie agent electoral, mash-uri caraghioase cu figura domnitorului atârnând pe toate zidurile clădirilor din jurul pestriţei adunări. Băsescu, Tăriceanu, Geoană. Adică tot atâtea grupuri de oligofreni coloraţi în culori de partid. Fiecare cu hora lui, fiecare cu zâmbetul pe buze şi cu flegma pregătită să-şi ţintească adversarul. Contează doar că lumea s-a distrat. Aproape a ieşit cu scandal din cauză că ţuica nu stingea setea alegătorilor. Aşa că s-au luat cu asalt butoaiele cu bere, s-a dat asaltul la baloanele colorate politic, ba chiar preşedintele a fost asaltat de ieşenii care l-au băloşit într-o baie de mulţime (ador clişeele jurnalistice!). Nenică, popor să fie, că găsim şmecheri care să-i bage zăbala în gură şi să-l conducă! Aici mereu am stat bine, avem destul popor. Mai direct spus, să-l citez pe un bun amic, fan declarat al cinismului fără frontiere: “De când lumea a fost pulime!” (adică prostime, în sens literar, sau electorat, în limbaj corect politic). Cine-i de vină că activiştii politizează tot, până şi hârtia igienică? Nici vorbă, cât s-or mai găsi amatori de-un balon şi-o ţuică fiartă. Bine că nu s-au demolat monumentele dedicate lui 1907, că aşa mai avem speranţe să auzim strigăte de luptă ale taberelor: “Pune flinta pe ei, că trebuie să plecăm la Paris, la cumpărături!” sau “Să ne dăm la boieroaică!” Ţara asta niciodată n-a avut astâmpăr...

***

Mă dau în vânt după clişeele jurnalistice. Aproape am devenit dependent! Mai ales de cele răsărite din gura reporterilor de televiziune. Avid după titluri care să conţină substantivul “haos” sau verbul “a asalta”, mă reped la televizor când intră jurnalele. Seara e un deliciu. Se iau cu asalt farmacii, case de pensii, ghişee, pârtii, primării, hypermaketuri... Haosul domneşte pe şosele, în instituţii, pe străzi, în biblioteci, în şcoli generale, în legislaţie... Din haos ne-am născut, în haos trăim. Reporteriţe abia înţărcate încep mereu cu fraza în care îmi regăsesc plăcerea ascunsă de a fi contribuit şi eu la mediocrizarea mass media prin lansarea câtorva jurnalişti, care confundă DEX-ul cu plexul şi codexul cu indexul. Tineri furioşi, care iau cu asalt tot ceea ce nu înţeleg. Minunată generaţie. Are politicienii pe care îi merită.

***
Ghiciţi pe cine am întâlnit în blogosferă? Pe Ion Iliescu! Acest Gagarin zaharisit al politicii a trecut la cucerirea spaţiului virtual. Sunt convins că, după o vreme, o să încerce să-l naţionalizeze. Manie din tinereţe... L-am întâlnit şi pe Adrian Năstase, acest Gargarin al PSD, care vrea să candideze la preşedinţie: se vede că-i place să fie bătut la fundul gol de Băsescu. Amândoi au găsit soluţia cu care să-şi “rezolve” frustrarea de a nu fi luaţi cu asalt, ca pe vremuri, de reporterii puşi să ni-i bage cu forţa în jurnale, musai în direct. Pe blogurile lor, aceste sule din coasta lui Geoană, îşi primesc porţia de “polemică” meritată, semn că naţia de internauţi nu doarme. Totuşi, camarazi, fiţi atenţi: corect se scrie “mă-ta”!

luni, 14 ianuarie 2008

Cu duşmanii în portbagaj

Aţi urmărit programele tv de revelion?
Dacă nu, înseamnă că aţi pierdut. Aţi pierdut un spectacol grotesc, un amestec de prost-gust şi amatorism cât cuprinde. Dacă nu le-aţi urmărit, tot înseamnă că aţi pierdut o lecţie greu de uitat, un fel de lovitură dată violent cu dosul palmei, pentru a te trezi din reverie. Pentru a evita o reclamaţie la vreun consiliu antidiscriminare sau la vreo comisie pentru protejarea onoarei minoritarilor, nu voi spune în limbaj comun ceea ce cred despre “artiştii” pe care i-au prezentat Sârbu, Voiculescu sau alţi moguli mass-media. Dar cum sunt sigur că nu aţi avut timp sau chef să ascultaţi cu atenţie vorbele de duh cântate hodorogit de lăutarii de modă nouă, vă provoc la o reconsiderare a filosofiei emanate de respectivele triluri... Maeştrii manelelor, în frunte cu Guţă, Adi de Vito (fost Minune) şi Vijelie, acompaniaţi de Loredana sau de vedete siliconate, au dominat ecranele şi audienţele. Haideţi să vedem ce ne propune Guţă cu al său şlagăr “Am pistol şi celular”:
“Ţigănie duşmănoasă, că am bani şi că am casă, am maşină şi am bani, se oftică ai mei duşmani! (refren) Am pistol şi celular, nu mi-e frică de duşmani, odată supăra-m-aş bag duşmanii-n portbagaj! hopa dillele lalaia lalai la Ţigănie, ţigănie, de ce îmi porţi duşmănie pentru o casă şi-o maşină, nu-mi aud o vorbă bună? Nu mi-e frică de oricine, că am pistolul cu mine, nu mi-e frică de duşmani, că-i bat şi-i plătesc în bani! (refren) Am pistol şi celular, nu mi-e frică de duşmani, odată supăra-m-aş bag duşmanii-n portbagaj! hopa dillele lalaia lalai la” Aşa a înţeles cea mai tare televiziune dâmboviţeană să ilustreze momentul intrării României în cel de-al doilea an de cetăţeni europeni. De revelion, între televiziuni a fost un soi de competiţie în a oferi spectacolul dejecţiilor guturale, în a etala incultura şi autosuficienţa. De fapt, ce rost mai au educaţia, cultura sau bunele maniere când filosofia celor mai mulţi dintre cei care prosperă este de a-şi “termina” adversarul, eventual şi partenerul de afaceri, şi de a-l băga, la propriu şi la figurat, în portbagaj? Ce religie, ce morală sau ce ifose cu respectarea legii când poţi fi premiant la şcoala vieţii prin tupeu şi violenţă? Ia ascultaţi la Guţă: “Vine Mafia (Dă-i pe ei!) Şi pe sus vă ia, V-aţi băgat în afacerea mea... (refren) Ca să’nvăţ cum se fac banii Am început cu golanii, Am trecut şi pe la hoţi Şi-am ajuns la mafioţi!” Bravo, maestre Guţă, ai ajuns departe! Aşa da carieră, un adevărat model de urmat de generaţia puştanilor care ascultă nonstop manele la telefonul mobil, visând că, odată şi odată, vor putea să-şi bage duşmanii în portbagaj sau cel puţin să-i gâdile puţin cu sabia. Românii arată Europei că au viitor: ne distrăm şi facem bani! Adevărul este că defilăm prin Europa, dar nu la volan, ci în portbagaj.

joi, 3 ianuarie 2008

Ce nu-mi doresc in 2008 ?

Mi se pare nefiresc să ne tot întrebăm şi să întrebăm obsesiv, la rândul nostru, despre dorinţele pe care le vrem satisfăcute la fiecare schimbare de an. La o adică, de ce ar trebui să fim recompensaţi? Avem dreptul la speranţă doar pentru că înlocuim vechiul calendar, că trecem peste un prag imaginar? Caraghioşi cum suntem, ne închipuim că lui Moş Crăciun fie îi va fi milă de noi, fie este cam ignorant şi a uitat năzbâtiile de care nici măcar nu ne-am ruşinat. Ei bine, de această dată nu mi-am mai făcut o listă interminabilă, cu toate minunăţiile pe care aş vrea să le primesc de sărbători sau pe care le doresc realizate în 2008, ci una cu lucrurile pe care nu mai am chef să le văd şi anul acesta. De exemplu, m-am săturat de poveştile nebune ale politicii din 2007. Războiul dintre palate nu l-aş vrea continuat, deşi sunt aproape sigur că se va intensifica. Pur şi simplu nu mai am puterea de a urmări porcăiala generală camuflată căreia i se spune dezbatere politică. M-am săturat de multe din politica dâmboviţeană. De ticăloşia spilcuită a găştii lui Tăriceanu, ca să mai dau un alt exemplu. Şi de cocotele instalate pe post de miniştri la Învăţământ, Sănătate şi Interne. De Chiuariu m-am săturat până peste cap! De demnitari cu CV-uri duhnind a petrol. De incultura şi aroganţa ministrului Culturii. De Orban şi de minciunile sale în scandalul accidentului pe care a încercat să-l ascundă. De ziariştii care l-au numit şobolan şi de cei asmuţiţi împotriva sa. Şi de cei care s-au transformat în avocaţii săi doar pentru a mai lovi încă o dată în Băsescu.
Sper să lăsăm în urmă disputele tribale, pornite la comanda şefului, cât şi băile de sânge şi nămol de la tv. Nu mai vreau să aud de lichelismul celor care livrează o poză pentru prostime în timp ce produsul este expirat de mult. Şi nici de parazitismul celor 322 de parlamentari care vor să conducă în locul celor mulţi. Şi de restul colegilor lor care au votat ca parlamentarii să se pensioneze la 62 de ani, iar restul bărbaţilor la 65. De stângismul găunos al milionarilor în euro din PSD. De limbajul şi comportamentul de bulibaşă ale preşedintelui. De prostia lui Geoană (deşi asta ar echivala cu dispariţia “Prostănacului” din politică...). De făţărnicia democraţilor, care-şi manevrează electoratul după cum suflă vântul de la Cotroceni. Şi de oportunismul oamenilor lui Stolojan, care au jurat că nu vor fuziona cu PD şi au făcut-o când nimeni nu recomanda acest lucru. M-am săturat şi sper să nu mai am parte în 2008 de politicieni cu simbrie. De partide prezidenţiale şi de partide antiprezidenţiale. De partidele care au ideologii şi programe doar în sertare. De pupezele care-şi imaginează că fac imaginea PDL doar pentru că tabloidele dau ştiri despre ele aşa cum dau despre actriţe porno. De răsuflaţii din PC şi din PRM. De toţi demnitarii care încasează bani de chirie, deşi au locuinţe de protocol şi vile personale. De toţi învârtiţii care ne-au sfidat în 2007 şi vor să continue şi în 2008. Nu mai vreau să am parte de cititori comozi, care consideră că jurnaliştii trebuie să lupte în locul lor, în timp ce ei votează ca orbii. Şi ar mai fi destule de care m-am săturat şi pe care nu mi le mai doresc anul acesta. Aşa că închei cu urarea “Să nu aveţi parte de ceea ce nu vă doriţi!” Şi să nu doriţi nici la alţii!

Pentru adevaratii domni...

Recunosc, am o perspectiva asupra normalitatii care ma plaseaza intr-o minoritate, din ce in ce mai putin apreciata, fapt care, adeseori, ma provoaca sa recurg la acea solidaritate care-i deranjeaza pe "baietii destepti". Intr-un cuvant, nu sunt un "invartit". N-am masina smechera si nici amanta adolescenta, nu ma droghez si nici nu-i invidiez pe cei care fac dus odata pe luna, carora lantul greu de aur le lasa urme concentrice pe grumazul jegos. Modelele mele nu sunt Gigi Becali, Adi Mutu sau Irinel Columbeanu, ci Mircea Eliade, Ernest Hemingway si Gellu Naum. Nu-l consider desuet sau demodat pe Eminescu si mai stiu ca pe steagul UE sunt 12 stelute galbene, nu 15, dupa cum crede ministrul Educatiei.
Pe Kafka l-am citit in adolescenta, i-am recitit cartile cu placere, asa ca pot depune marturie ca nu este un fotbalist ceh. N-am complexe si nici frustrari daca altul prospera prin furt sau minciuna. Insa nu-i sunt complice prin tacere. Nu sunt narcisist, fanfaron si nici nu ma consider cel mai frumos sau destept baiat din cartierul meu. Dar nu confund Ateneul cu un nou mall si nici nu sunt invidios pe cei care, in jeep, trec pe rosu la semafor. Pur si simplu ii dispretuiesc. A nu te baga in fata, a nu fi badaran sau a nu fi troglodit cu pretentii de orator sunt semne de slabiciuine. A nu asculta manele, a nu conversa urland ca peste dealuri la cel aflat la doar un metru in fata ta si a nu incerca "sa te dai" la partenerele prietenelor sunt semne ca esti un fraier.
Respectul meu se indreapta catre din ce in ce mai putini indivizi curati, onesti si cu bun-simt. Pentru cine am numai respect? Pentru cei care inteleg ca a sustine o idee nu este un moft, ca nu se face sa schimbi regulile in timpul jocului si nici sa pupi acolo unde ai scuipat. Pentru cei care nu cred ca muzica simfonica provoaca impotenta. Si nici cititul! Pentru toti cei care nu poarta ochelari de soare pe vreme ploioasa sau in sala de cinema. Pentru cei care nu-si baga degetele in nas la sedinte si nici nu dau spaga. Pentru fraierii care refuza spaga si nici nu sustin ca sunt saraci si cinstiti dar gireaza furtul national. Pentru cei care cred ca fair-play nu este o marca de chiloti de dama. Pentru cei care cred ca moralitatea si decenta in politica nu sunt un lux. Pentru cei care inteleg ca 322 nu este numarul de apel de la Urgenta, ci unul care poate scufunda Romania. Pentru tine, cel care te regasesti in descrierea mea si esti solidar cu mine. Pentru milioane de oameni cinstiti, care-si iubesc familia si arata asta si prin respectul fata de familiile celorlalti.
Pentru adevaratii domni din Romania, RESPECT!