luni, 15 septembrie 2008

Seturi de poze. Filozofie mioritică: nu minţi, nu exişti; nu furi, nu ai...

Sezonul minciunilor a luat startul cu unele dintre cele mai gogonate. Se promite orice, fără limită, fără ruşine, numai voturile să cadă în basca întinsă de candidaţi. Pensii mai mari, chenzine mărite, lefuri minime la un nivel maxim şi câte şi mai câte minciuni electorale. Nu găseşti un politician normal, toţi par loviţi de patima victoriilor electorale cu orice preţ. Politicieni bolnavi, partide bolnave… În fruntea lor, lideri cu bube urâte pe conştiinţă, conduşi de căpăstru de alţi indivizi bolnavi de putere. Tăriceanu controlat de Dinu Patriciu, Geoană de Ion Iliescu, Boc de Traian Băsescu… Nişte marionete ţâfnoase când sunt certaţi de către presă, altfel sunt nişte inşi gomoşi, cu multe păcate în viaţa personală. Care cu multiple neveste, care cu soacre revoluţionare, care cu amante urâte şi aterizări în cap. Nu prea ai ce să alegi, ci doar să încerci să pui ştampila pe unul mai puţin murdar sau care, cu sacrificii, mai încearcă o evadare din plutonul de partid. Altfel, încolonaţi în aceste batalioane de asalt electoral, mint în cor, silabisind din aşa-zisele programe de guvernare în care nu crede nimeni.
Cu nedisimulată scârbă, detectez la conaţionalii mei plăcerea de a se lăsa minţiţi.

***

Un ins fără relief dar cu ambiţii de parvenire invers proporţionale în raport cu lipsa sa de bun-simţ, dispus la orice efort pentru a provoca indispoziţii celor din jur cu autosuficienţa sa, mi-a predat lecţia succesului în politică: şefii te vor promova dacă vor avea ceva compromiţător despre tine. Mai direct spus, trebuie să te aibă la mână. Aşa că omul a înţeles că, pentru a parveni, trebuie să se livreze singur. A făcut o şedinţă foto în care apare în ipostaze compromiţătoare, apoi a trimis şefilor săi fotografiile într-un plic al cărui destinatar era semnat unul dintre duşmanii săi. Funcţia de director pe care o ocupă în prezent a avut un preţ rezonabil, nu-i aşa? Respectivul nu este singurul. Alţi indivizi cu un succes politic greu de explicat într-o ţară normală, însă justificat în balamucul autohton, tot încearcă să mă facă să bag la cap cum stă treaba. Băşicaţi când aud de principii, respectivii mă consideră un naiv incurabil dar tratabil prin disertaţiile lor inconsistente ca o diaree şi tot pe atât de uşor de acceptat: Musai să te adaptezi sistemului că altfel te calcă toţi în picioare! Principiile sunt un lux, pe când învăţăturile lor şi-au dovedit eficacitatea de-a lungul bătăliilor electorale sau în păruielile pentru un ciolan în interiorul găştilor pe care le-au botezat filiale de partid.
Filozofie mioritică: nu minţi, nu exişti; nu furi, nu ai; nu lingi, nu avansezi; nu stai capră, nu ai talent în politică…