vineri, 19 decembrie 2008

Suntem un popor lovit în cap cu leuca?

Relatările şi comentariile apărute în presa internaţională cu privire la turbulenţele din politica românească sunt cel puţin răutăcioase, dovedind că străinii fie ne vor răul, fie nu ne înţeleg. Da, cred că este mai degrabă o neînţelegere a specificului dâmboviţean. Acest fapt nu poate decât să ne alimenteze frustrările neoaşe de genii cel puţin de nivel regional şi de campioni ai Balcanilor, nicidecum să determine o oprire a bâlciului general organizat după alegeri.

Retragerea intempestivă a lui Stolojan şi nominalizarea lui Boc nu au fost întâmpinate cu salve de tun şi ropote de aplauze de Occidentul măcinat de criză. Certitudinea noastră că suntem cu mult mai tari decât o biată criză financiară, care a răpus jumătate din băncile americane, nu ne poate fi ştirbită de unii care nu vor să priceapă cu cine au de-a face. Suntem buricul Pământului şi nu ne pierdem vremea cu explicaţii inutile pentru cei care sunt incapabili să înţeleagă filozofia unor înţelepţi ca Vanghelie, Oprişan, Boc sau Blaga. Chiar sunt absurzi acei ziarişti care au spus că Boc este ţuţărul lui Traian Băsescu, iar singura diferenţă între premierul desemnat şi un papagal este că primul nu are pene colorate. Cum se poate să nu fie apreciat Boc pentru verticalitatea sa, pentru curajul său de a spune în baie că nu este de acord cu opinia preşedintelui. Am toată consideraţia pentru unul care se va sacrifica în locul lui Stolojan şi va recita la nesfârşit “să trăiţi, şefu’!”, “aveţi dreptate, şefu’!”, “da, pe Elena Udrea o pun, şefu’!” şi îşi va îndeplini misiunea de onoare pe post de cârpă la picioarele celui ce-i este şef.

Preocupaţi să preîntâmpine efectele crizei globale, ai noştri politicieni au purces la alcătuirea unui Guvern după chipul şi asemănarea lor. Adică inteligenţi foc precum Geoană şi cu tăria opiniilor fleşcăite ca ale lui Emil Boc. PSD + PC + PD-L au pus-o de un Executiv care are toate şansele să intre în istoria post-decembristă drept cel mai prost executiv, loc pe care Guvernul Tăriceanu (în toate fazele sale - 1, 2, 3…) părea să-l deţină multă vreme. Dacă o să-mi spuneţi că dau prea devreme verdicte şi-mi arog dreptul de a nu crede într-o echipă care încă nu a început să lucreze, am să vă răspund cu o întrebare: chiar suntem un popor lovit în cap cu leuca? Cine vrea să înghită gogoriţa cu preocuparea pentru criză în vreme ce nimic din schiţa programului de guvernare pare un banc prost şi o prelungire din minciunile gogonate ale campaniei electorale? Şmecherii sunt prea ocupaţi să-şi împartă ministere şi ciolane pentru cei mai influenţi din partide pentru a mai încerca măcar să salveze aparenţele. Este vreun idiot care să susţină că ministerele se împart în funcţie de competenţă?

Poate doar vreun prostănac sau vreo piticanie obedientă vor încerca să pretindă, de exemplu, că singura competentă din toată România pentru a se ocupa de Ministerul Turismului este Elena Udrea…

miercuri, 3 decembrie 2008

Cu oricine, dacă interesele o cer ?

Nu se mai aud promisiunile electorale. O mare parte dintre ele au fost deja uitate. Nici înjurăturile, dezvăluirile sau ameninţările nu se mai aud. Se vorbeşte de reconciliere, de colaborare, de fraternitate… Ieri se scuipau în gură şi urlau că partidele adverse colaborează subteran, că-şi aranjează afaceri oneroase în culise sau că se apără reciproc de braţul nesigur al legii. Acum, toată lumea vrea la guvernare şi poate coopera cu oricine.

PD-L a uitat de Guvernul Tări-Geoană şi vrea ori Guvern Tări-Boc, ori Stolo-Geoană. Ce, a urlat cineva de Coaliţia 322? Dacă interesele partidului o cer, uităm şi de referendumul pentru demiterea preşedintelui sau de orice act mizerabil săvârşit de rivalul de ieri pentru a-l face partenerul de astăzi. Ieri ne izbea mirosul de hoit, astăzi ne miroase a micşunele. La rândul său, PSD vrea la guvernare. Prioritatea social-democraţilor nu o mai reprezintă majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută, ci revenirea la guvernare. În zilele care au trecut după alegeri nu l-am mai auzit pe Geoană sau pe altcineva de lângă el să vorbească de dorinţa neţărmurită de a se instala mai repede un Guvern PSD, ca să fie majorate remuneraţiile tuturor bugetarilor, ci doar se vorbeşte de cât de bun este ciolanul. Liberalii, trâmbiţând succesul de a se clasa abia pe locul trei, se văd musai la guvernare. Performanţa lui Tăriceanu este de a fi transformat istorica formaţiune a Brătienilor într-un partid-balama. Mare realizare, ce să spun! Şi, căzând de la visul de aur al guvernării în orice situaţie, fie cu PSD, fie cu PD-L, liberalii se pot trezi că sunt făcuţi pe la spate de o coaliţie în care să se regăsească moştenitorii de drept ai “emanaţilor revoluţiei”, adică un Front al Salvării Naţionale rebranduit sub forma unui Guvern “anti-criză” PSD+PD-L. Sincer, adunând procentele obţinute de cele două formaţiuni, mi-am reamintit de fabulosul procent realizat de FSN-ul lui Iliescu şi Roman.

Corul lăudătorilor a tăcut şi el. Acum se aud miorlăituri în culise de la servitorii care aşteaptă să fie miluiţi pentru efortul lor. Servitorii stau la rând pentru a fi băgaţi în seamă de noii stăpâni şi pentru a-şi primi plata. Mai la urmă, că primii vor fi recompensaţi cei din clientela politică, fie ei sponsori sau rubedenii, musai să primească fiecare o parte din ciolan. Ce mai rămâne va fi dat slugilor! Dacă stăpânul nu este într-un partid ce va beneficia de binefacerile guvernării, ci se va afla în opoziţie, slugile îşi vor căuta un nou dos, în slujba căruia să-şi pună limba.

Oare, ne putem aştepta la ceva bun după aceste alegeri aşa-zis uninominale, un sistem care a generat anomalii electorale atât de dăunătoare încât va trebui schimbat? Târguielile sforarilor de la partide arată cât de mult le-a păsat lor de noi. Părem o naţiune desprinsă din context, căreia nu-i pasă de criza mondială, în timp ce îşi consumă toate resursele în negocieri pentru ciolanul guvernării.