marți, 31 martie 2009

«Bună seara, prieteni!»

Cristi Minculescu este mai mult decât un artist. El a devenit un simbol al speranţei în solidaritatea sinceră, curată, dezinteresată, nepusă la îndoială. Dacă suferinţa sa a reuşit să ne unească pe atâţi de mulţi români pentru a susţine un artist desăvârşit, înseamnă că nu este totul pierdut. Încă mai avem puterea să ne mărturisim public dragostea pentru un om înzestrat şi să-i fim alături. Mesajele de susţinere şi felul în care oamenii simpli şi-au manifestat simpatia pentru Cristi Minculescu ne-au arătat faţa acelei Românii profunde, acel ocean de nelinişti fireşti, legate de traiul cotidian, care freamătă doar la lucrurile cu adevărat valoroase şi se înclină numai în faţa valorilor autentice.

Cariera lui Cristi Minculescu şi a trupei Iris a traversat mai multe generaţii. La concertele sale nu vin doar nostalgicii sau un singur tip de spectatori, ci un incredibil de mare număr de iubitori de muzică bună de toate vârstele. Iris a străbătut timpul şi a cucerit publicul prin talent, valoare şi profesionalism. Sunt lucruri pe care le întâlnim din ce mai rar la interpreţii care urcă pe scenă. Nu mi-l imaginez pe Cristi Minculescu mimând arta, pentru că el face artă autentică la fiecare concert. Chiar dacă suferinţa abia mascată ar fi fost un bun motiv pentru a-şi putea permite lejerităţi, adesea întâlnite la alţii care doar se pretind cântăreţi, Minculescu nu a făcut nicio concesie. Şi-a respectat publicul, iar acesta i-a arătat, poate în cel mai greu moment al său şi al familiei sale, că-l respectă şi îl iubeşte.

Craiova l-a primit de fiecare dată ca pe un oltean mai mereu plecat prin vecin ca să le arate cât ai naiba suntem. Doar el şi pe încă un oltean de geniu îi primim în acest fel când se reîntorc în Bănie din peregrinările artistice. Pe Cristi Minculescu şi pe Tudor Gheorghe îi iubim într-un fel aparte, cei doi fiind un fel de ambasadori ai oltenilor, trimişi către ceilalţi români să arate cât de mândri şi isteţi sunt oltenii. Amândoi, legaţi de aceeaşi mare dragoste, au făcut din susţinerea pentru Universitatea Craiova un soi de frondă la adresa confreriilor ticăloase din fotbalul bucureştean, punând mai presus de orgoliul de artist doar simbolul Olteniei sportive.

Operaţia lui Cristi Minculescu a reuşit. Rugăciunile noastre pentru viaţa sa şi a soţiei sale nu au fost în zadar. Mii de oameni simpli, îngrijoraţi pentru suferinţa unui artist pe care l-au simţit mereu dedicat lor, au înţeles să-şi arate solidaritatea fie şi printr-un gând bun pentru Cristi. Dar ce a fost mai greu a trecut. Ne rămâne doar să numărăm zilele până când vom răspunde în cor la un salut pe care, împreună mereu, îl aşteptăm: “Bună seara, prieteni!”

sâmbătă, 28 martie 2009

Top naţional: mari români şi româncuţe

Spaţiul public este suprapopulat de vedete gonflabile, manelişti, politicieni duşi de căpăstru de interlopi, fufe, starlete ieftine, ghicitori în rahat… O faună pestriţă, care se revarsă odată ce nimereşti la o emisiune în care această tagmă a nulităţilor frivole şi tupeiste dezbate orice subiect îi vine la îndemână. Se profită de degradarea gustului public şi de absurda scară de valori construită pe o grămadă de bălegar. Ştiu, pot creşte flori de o frumuseţe miraculoasă din bube, mucegaiuri şi noroi, însă, vă asigur, nu este cazul. Din incultură şi predispoziţie pentru lucruri frivole şi toleranţa faţă de prostul-gust apar doar unii ca Piticul Porno, Tolea, Ogică, Lazarus şi Fernando… În general, inşi fără vreo calificare, dar buni de gură sunt invitaţii permanenţi în emisiuni din simplu motiv că dau din clanţă şi “se uită lumea la ei.”

Amestecul între lucruri valoroase şi aluviunile pestilenţiale a devenit mai mult decât supărător. Limita a fost depăşită cu mult. Nu doar în spaţiul OTV, în care sunt permise toate năzdrăvăniile sancţionabile de lege, ci pretutindeni. Modelul negativ a fost copiat cu o frenezie bolnăvicioasă. Dar nu sunt deranjat de puzderia de “vedete gonflabile” şi de toxicitatea lor. Oricine vrea să-şi toace timpul şi inteligenţa distrându-se cu astfel de reziduri mediatice o poate face.Avem libertatea de a alegem să privim tot felul de chestii ciudate, ce nu ne folosesc la nimic. Însă două lucruri sunt periculoase în amalgamul generat de strarea de confuzie generală asupra valorilor: în primul rând, se impun modele toxice unei generaţii debusolate, căreia i se dictează că banul contează mai presus de cinste, profesionalism şi onoare, iar în al doilea rând că tupeul neruşinat poate fi un înlocuitor pentru educaţie.

Chiar dacă se vor găsi destui care să-mi arunce replici stupide, de genul “ce, tu eşti mai altfel decât ei?” sau “dacă eşti aşa deştept, de ce nu ai banii lor, frustratule?” - nu voi fi descumpănit. Chiar mi se par fireşti într-o lume ce şi-a ieşit din matcă şi orice om cu scaun la cap este privit ca o ciudăţenie neadaptată la noul sistem. Şi, ca să nu avem dubii, haideţi să facem un exerciţiu. Cum credeţi că ar arăta un top gen “Mari români” alcătuit de puştanii emo şi de cei care ascultă manele la telefonul mobil? Păi, vedeţi? Şi să mai facem unul. Răspundeţi la o întrebare pe cât de simplă, pe atât de justificată: Ce au în comun Sexy-Brăileanca, Elena Udrea, Simona Senzual, Mihaela Rădulescu, Nikita, Elena Băsescu, Eva Kent, Magda Ciumac şi alte “vedete”? Exact, aţi intuit răspunsul corect!

marți, 24 martie 2009

Reforma lui Predoiu: incest, prostituţie, şpagă…

Nu cu mult timp în urmă, imediat după ce premierul Boc se bătea cu cărămida în piept că va cere Parlamentului să dezbată în procedură de urgenţă proiectele codurilor penal, de procedură penală şi de procedură civilă, am scris că demersul de a ignora opiniile specialiştilor şi pe cea publică va duce la un eşec. Cu ministrul de Justiţie de împrumut, transferat de la PNL şi instalat în rol de “independent”, nu ne puteam aştepta decât la o nouă măsură temebelă a lui Boc. Cameleonicul Predoiu a dat măsura lipsei sale de profesionalism prin cele trei proiecte, de care, după ce le-au parcurs, profesioniştii adevăraţi din sistemul de justiţie au început să facă haz. Prostiile înmagazinate pe maldărul de maculatură pe care actualul ministru al Justiţiei şi-a pus semnătura au revoltat multe categorii profesionale şi sociale. Şi nu numai.

Patriarhia Română a anunţat că respinge propunerile de dezincriminare a prostituţiei şi a incestului din proiectul noului Cod Penal. Dacă nu aţi aflat încă, aceste “noutăţi” ne sunt propuse de Predoiu şi “specialiştii” săi. Halal! Sau, cine ştie, în viziunea unui ministru traseist politic chiar şi patriarhul Daniel se opune reformei, nu-i aşa? Biserica Ortodoxă şi opinia publică sunt ridiculizate de acelaşi individ duplicitar, care oferă explicaţii halucinante pentru inovaţiile sale. Mai mult decât atât, de parcă am fi forţaţi să acceptăm drept fireşti incestul şi prostituţia, se încearcă şi legalizarea mitei şi a şpăgii. Că aşa arată reforma în viziunea lui Predoiu. În noul Cod Penal, dacă va fi adoptat de maşina de vot PSD + PD-L, funcţionarul public nu trebuie să refuze mita. Dacă-i cad în bască nişte euro, respectivul nu va mai fi obligat nici să denunţe, nici să refuze. La fel, medicii sau orice bugetar vor putea primi de la cetăţeni stimulente pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu. Drept să spun, mi se pare că Gigi Becali, cu a sa valiză pe care au plimbat-o băieţii săi pe la Cluj-Napoca, era chiar un sfânt în comparaţie cu pervertirea întregii societăţi pe care o propune Predoiu. Pur şi simplu se legalizează şpaga şi se instituie taxa pe prostie, pe care toţi cetăţenii vor fi obligaţi s-o achite funcţionarilor. Legalizarea traficului de influenţă, a şpăgii, a prostituţiei şi a incestului. Acestea sunt propunerile din codurile lui Predoiu.

E clar că avem de-a face doar cu un rebut politic, reşapat într-un moment marcat de un compromis politic major, ce va infecta sistemul juridic prin ignoranţa sa şi, din păcate, va trage după sine întregul Guvern Boc. Retragerea sprijinului politic pentru actualul ministru al Justiţiei şi retrimiterea la Guvern a celor trei proiecte se impun de la sine, dacă există un minim de decenţă şi un gram de responsabilitate a actualei puteri.

joi, 19 martie 2009

Imaginea Craiovei, terfelită de maimuţoi

Descinderea lui Robert Turcescu la Craiova a făcut mai multe valuri decât o vizită prezidenţială. Jurnalistul s-a instalat comod în Primăria Craiova şi, cu aplombul ce l-a făcut celebru, a aliniat notabilităţile locale. Primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj şi fostul prefect. Pot paria că, dacă ar fi vrut, Turcescu reuşea să-i convoace pe toţi şefii serviciilor deconcentrate, directorii de la regiile subordonate lui Solomon, plus mascaţii lui Bică. Eşti tare, Turcescule! Sincer, nu pot decât să-l admir pentru această performanţă şi, cu mărturisită invidie, recunosc faptul că respectivii invitaţi nu s-ar fi sinchisit să răspundă unei provocări lansate de un întreg sobor de jurnalişti băştinaşi. Ca să nu greşesc, poate doar cu excepţia lui Ion Prioteasa, care manifestă o colocvialitate aparte. Cât despre emisiunea în sine şi despre abordarea abruptă a subiectului dominaţiei clanurilor mafiote asupra Craiovei, am serioase dubii.

Umflarea unor interlopi până la statutul de mafioţi şi hiperbolizarea unor grupări infracţionale până la compararea cu structuri impenetrabile de tip Cammora, ’Ndrangheta sau Sfânta Coroană Unită constituie un risc mult prea mare pentru un jurnalist descălecat în provincie pentru a face rating pe o temă aparent facilă. Parcă recitând din manual, comisarul-şef Gheorghe Bică i-a demonstrat lui Turcescu unde ieşea serios în decor cu încercările exagerate de a prezenta un oraş drept un poligon în care grupări de gangsteri îşi descarcă revolverele la întâmplare în bieţii cetăţeni. Rămas fără argumente, jurnalistul Realităţii a făcut apel la exemple din presa locală, cea despre care tocmai spunea că se află aproape exclusiv sub controlul unor interlopi. Ceea ce nu mi se pare tocmai logic şi cu atât mai puţin deontologic. Ar fi fost normal să se refere şi la presa controlată de moguli, nu-i aşa?

Interesant mi s-a părut la emisiunea realizată în Primăria Craiova, unde Turcescu părea gazda, iar edilul-şef Solomon un simplu invitat (obligat să se lupte cu fantoma acuzatoare a deputatului Gelu Vişan), momentul de sinceritate al şefului IPJ Dolj: “Există nişte maimuţoi care îşi umflă muşchii la Craiova şi dau cu pumnii, dar nu lume mafiotă.”
Perfect adevărat. Numai că numărul maimuţoilor e cu mult mai mare, extinzându-se de la categoria interlopilor la cea a reprezentanţilor administraţiei locale, a politicienilor, procurorilor, judecătorilor, a jurnaliştilor şi a tuturor acelora care am permis ca imaginea Craiovei să ajungă un fel de halcă tăvălită de maidanezi, molfăită de orice jigodie ce are chef de sânge proaspăt. Suntem cu toţii nişte maimuţoi care, complăcându-ne în promiscuităţi şi complicităţi dubioase, nu facem altceva decât să ne batem joc de un oraş cu o istorie de care nu demonstrăm decât rareori că suntem demni.

duminică, 15 martie 2009

O singură soluţie: Antonescu!

Ultimele mişcări de trupe din interiorul PNL par a anunţa o schimbare a liderului acestei formaţiuni politice. Crin Antonescu pare a avea sprijinul majorităţii filialelor, în timp ce Tăriceanu se vede pus la zid pentru izolarea partidului în opoziţie. Aşa cum am anticipat, odată cu primele înlocuiri operate în rândul directorimii de sorginte liberală, au răbufnit nemulţumirile faţă de proasta inspiraţie a fostului premier de a negocia doar varianta rămânerii sale în funcţie. Era limpede că nici PSD şi nici Traian Băsescu nu vor lăsa liberalilor această funcţie, mai ales în conjunctura rezultată după alegerile parlamentare de la sfârşitul anului trecut. Însă nu votul negativ va provoca debarcarea lui Tăriceanu la apropiatul congres al PNL, dacă nu cumva vom asista la surpriza perpetuării în funcţie a unui lider devenit o frână pentru propriul partid, ci nevoia liberalilor de a avea un viitor. Timpul lucrează doar în favoarea lui Crin Antonescu. Depăşirea şocului rămânerii în opoziţie nu poate fi făcută cu Tăriceanu la conducerea liberalilor. O arată limpede incapacitatea sa de a gestiona rezonabil acest moment de cumpănă.

Vacanţele sunt mult mai importante pentru el decât necesitatea adoptării unor poziţii radicale şi a adoptării unui discurs radical în faţa unui noian de deciziile absurde luate de Guvernul Boc. Este foarte clar că fostul premier nu poate reprezenta o soluţie nici pentru transformarea PNL în alternativă la blocul ex-FSN aflat la guvernare, nicidecum ca propunere de candidatură pentru Preşedinţie. Lipsa sa de credibilitate şi de viziune vor condamna PNL la statutul de pigmeu politic, inutilizabil până şi ca o “formaţiune - balama” în aritmetica puterii. Liberalii nu se pot regăsi în absurdele luări de poziţie în care se critică noua putere şi se preamăresc mediocrele realizări ale guvernării liberale. Nu poţi fi credibil când vorbeşti despre promovarea slugilor baronilor locali PD-L şi PSD, câtă vreme din echipa ta de guvernare au făcut parte Remeş - Caltaboş sau Cătălin Predoiu. Tăriceanu are o mare responsabilitate în faţa acelora cărora le cere votul la congres, din pricina promovării unor indivizi paraleli cu liberalismul şi cu structurile partidului. În ultima parte a guvernării sale, au fost promovaţi Predoiu, Comănescu, Ciloş, precum şi o liotă de secretari de stat sau directori de agenţii pentru care el trebuie să-şi asume responsabilitatea. Preţul rămânerii la guvernare şi compromisul cu PSD va trebui plătit acum chiar de Tăriceanu. Jocurile au fost făcute doar de către el, în timp ce Antonescu a rămas într-o izolare impusă de băieţii deştepţi din PNL.

Ce ar avea PNL de câştigat dacă la conducerea sa va fi instalat Crin Antonescu? În primul rând, ar avea un candidat la Preşedinţie de care să nu le fie ruşine liberalilor. Lui Antonescu nu i se poate imputa nimic. Nu a fost implicat în scandaluri de nicio natură. Despre el nu se poate spune că a furat sau că i-a ajutat pe alţii s-o facă, în timp ce, despre toţi ceilalţi contracandidaţi, există atât de multe probe cât să umfle fişetele unor procurori. Poate doar că este “omul lui Patriciu”, dar mă întreb dacă tocmai Călin Popescu - Tăriceanu va lansa această teorie conspiraţionistă. Dar până la campania pentru alegerile prezidenţiale mai este. Primul examen pe care trebuie să-l treacă Antonescu este câştigarea competiţiei interne. Liberalii au de ales între mediocritatea lustruită a superficialului Călin Popescu - Tăriceanu şi spiritul tânăr adus de Crin Antonescu. Pasul de la Anton la Antonescu înseamnă pentru PNL evoluţia de la băltirea în opoziţie la viitorul combativ propus de Antonescu şi Orban.

vineri, 13 martie 2009

Eliberaţi-vă!

Ce s-o mai fi întâmplat cu demersurile pentru a afla care dintre jurnalişti, formatorii de opinie sau managerii de presă au colaborat cu fosta Securitate? Iniţiat în iulie 2006, demersul Asociaţiei Civic Media a sfârşit năclăit de interese obscure şi incapacitatea societăţii româneşti de a-şi asuma propriul trecut. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a dosit numele pătate şi, târâtă în dispute sterile cu indivizi ca Dan Voiculescu, s-a făcut că plouă. Termenele legale au fost demult depăşite. Nu este de mirare că o instituţie publică sfidează legea, nu? Sincer vorbind, nu-mi făceam prea mari iluzii că, într-un târziu, CNSAS va deşerta în public măcar două-trei nume de jurnalişti sau de reprezentanţi ai societăţii civile cu un trecut de colaboratori. Tăcere. Excepţii au existat însă. De la sine, prin presiunea publică generată de demersul Civic Media, au răsărit numele din dosarele atent pitite vreme de două decenii. Carol Sebastian a fost o surpriză. Personal, am trăit o mare deziluzie, însă adevărul este sănătos decât orice minciună bine ticluită. Dar nu au apărut informaţii despre cei despre care “gura târgului” tot vorbeşte ca despre adevăruri cunoscute şi general asumate.

Societatea civilă românească duce un cadavru în spinare. Suspiciunile au erodat solidaritatea de breaslă şi au făcut posibile manipulările de conştiinţe. Sunt convins că dosarele au fost folosite pentru a forţa adoptarea unor anumite atitudini din partea liderilor de opinie şi chiar a jurnaliştilor. Mecanismul infernal pus în slujba celor care deţin adevărul este mai puternic decât puterea noastră de a ne lepăda de povară. “Pe cine mai interesează asta, la atâţia ani de la prăbuşirea comunismului?”, ne întreabă retorii de serviciu ai securiştilor. Dar de ce să nu ne întrebăm “Pe cine mai deranjează aflarea numelor colaboratorilor şi agenţilor Securităţii?” Găsesc mai degrabă firească ridicarea vălului decât abandonarea jenantă a căutării adevărului în numele protejării unor false pudori. Personal, fără să-mi fac un titlu de glorie ci doar pentru a încerca să dau un exemplu, am făcut demersuri pentru ca numele meu să fie cercetat de CNSAS. Speram să fie urmat inclusiv de acei ventriloci locali susţinuţi la pupitrul de comandă de mâini invizibile. Iarăşi iluzii. Dar nu surprize, că doar nu-mi imaginez că foştii pupincurişti ai regimului Ceauşescu n-au avut vreo treabă cu securiştii sau cu organele de partid. Cei mai veroşi dintre ei sunt în funcţii şi s-au transformat în instrumente pentru serviciile secrete, angajate pe un front al “susţinerii intereselor româneşti”. Cât de utile sunt aceste epave nu are rost să insistăm. “Utilitatea” lor ţine mai degrabă de paradoxul vremurilor pe care le trăim. Cei care sunt protejaţi de instituţii adormite nu fac altceva decât să inventeze false probleme doar pentru a nu fi pitiţi în debara.

Sistemul este croit pentru ei şi interesele pe care le slujesc. Numele colaboratorilor şi al securiştilor sunt păstrate de toţi cei care folosesc arhivele fostei Securităţi pentru a-şi asigura locuri privilegiate în societate. Într-adevăr, puţini mai sunt interesaţi de aflarea adevărului. Pentru cei care, în ultimul ceas, mai aveţi o urmă de conştiinţă şi nici nu aţi uitat ce înseamnă ruşinea, eliberaţi-vă prin mărturisire! Oricum, nu vi se va întâmpla nimic. Sau nu vi se permite, încă, să faceţi acest pas?