duminică, 15 martie 2009

O singură soluţie: Antonescu!

Ultimele mişcări de trupe din interiorul PNL par a anunţa o schimbare a liderului acestei formaţiuni politice. Crin Antonescu pare a avea sprijinul majorităţii filialelor, în timp ce Tăriceanu se vede pus la zid pentru izolarea partidului în opoziţie. Aşa cum am anticipat, odată cu primele înlocuiri operate în rândul directorimii de sorginte liberală, au răbufnit nemulţumirile faţă de proasta inspiraţie a fostului premier de a negocia doar varianta rămânerii sale în funcţie. Era limpede că nici PSD şi nici Traian Băsescu nu vor lăsa liberalilor această funcţie, mai ales în conjunctura rezultată după alegerile parlamentare de la sfârşitul anului trecut. Însă nu votul negativ va provoca debarcarea lui Tăriceanu la apropiatul congres al PNL, dacă nu cumva vom asista la surpriza perpetuării în funcţie a unui lider devenit o frână pentru propriul partid, ci nevoia liberalilor de a avea un viitor. Timpul lucrează doar în favoarea lui Crin Antonescu. Depăşirea şocului rămânerii în opoziţie nu poate fi făcută cu Tăriceanu la conducerea liberalilor. O arată limpede incapacitatea sa de a gestiona rezonabil acest moment de cumpănă.

Vacanţele sunt mult mai importante pentru el decât necesitatea adoptării unor poziţii radicale şi a adoptării unui discurs radical în faţa unui noian de deciziile absurde luate de Guvernul Boc. Este foarte clar că fostul premier nu poate reprezenta o soluţie nici pentru transformarea PNL în alternativă la blocul ex-FSN aflat la guvernare, nicidecum ca propunere de candidatură pentru Preşedinţie. Lipsa sa de credibilitate şi de viziune vor condamna PNL la statutul de pigmeu politic, inutilizabil până şi ca o “formaţiune - balama” în aritmetica puterii. Liberalii nu se pot regăsi în absurdele luări de poziţie în care se critică noua putere şi se preamăresc mediocrele realizări ale guvernării liberale. Nu poţi fi credibil când vorbeşti despre promovarea slugilor baronilor locali PD-L şi PSD, câtă vreme din echipa ta de guvernare au făcut parte Remeş - Caltaboş sau Cătălin Predoiu. Tăriceanu are o mare responsabilitate în faţa acelora cărora le cere votul la congres, din pricina promovării unor indivizi paraleli cu liberalismul şi cu structurile partidului. În ultima parte a guvernării sale, au fost promovaţi Predoiu, Comănescu, Ciloş, precum şi o liotă de secretari de stat sau directori de agenţii pentru care el trebuie să-şi asume responsabilitatea. Preţul rămânerii la guvernare şi compromisul cu PSD va trebui plătit acum chiar de Tăriceanu. Jocurile au fost făcute doar de către el, în timp ce Antonescu a rămas într-o izolare impusă de băieţii deştepţi din PNL.

Ce ar avea PNL de câştigat dacă la conducerea sa va fi instalat Crin Antonescu? În primul rând, ar avea un candidat la Preşedinţie de care să nu le fie ruşine liberalilor. Lui Antonescu nu i se poate imputa nimic. Nu a fost implicat în scandaluri de nicio natură. Despre el nu se poate spune că a furat sau că i-a ajutat pe alţii s-o facă, în timp ce, despre toţi ceilalţi contracandidaţi, există atât de multe probe cât să umfle fişetele unor procurori. Poate doar că este “omul lui Patriciu”, dar mă întreb dacă tocmai Călin Popescu - Tăriceanu va lansa această teorie conspiraţionistă. Dar până la campania pentru alegerile prezidenţiale mai este. Primul examen pe care trebuie să-l treacă Antonescu este câştigarea competiţiei interne. Liberalii au de ales între mediocritatea lustruită a superficialului Călin Popescu - Tăriceanu şi spiritul tânăr adus de Crin Antonescu. Pasul de la Anton la Antonescu înseamnă pentru PNL evoluţia de la băltirea în opoziţie la viitorul combativ propus de Antonescu şi Orban.

Niciun comentariu: