marți, 30 iunie 2009

,,Să furaţi bine!,,

Rezultatul protestelor societăţii civile împotriva modalităţii de adoptare a Codului Civil şi a Codului Penal, precum şi a erorilor cuprinse în proiectele respective a fost zero. Oricât de tare au atras atenţia specialişti reputaţi în domeniul juridic, oricâte argumente au aruncat pe masă lideri de opinie şi reprezentanţi ai ONG-urilor şi oricât de tensionate au fost întâlnirile cu preşedintele şi parlamentarii Puterii, tot nu s-a întâmplat nimic pozitiv. Caravana a mers mai departe. Executivul s-a prefăcut că-şi riscă pielea prin asumarea răspunderii guvernamentale, dar, după un calcul matematic simplu, am văzut că numărul parlamentarilor PNL a fost insuficient pentru a fi iniţiată o moţiune de cenzură. Din nou, răspunzând unei comenzi politice, parlamentarii UDMR s-au declarat mulţumiţi de schilodirea acelor proiecte. Cică ar fi fost retuşate în comisiile de specialitate. A naiba îndreptare a greşelilor când, de exemplu, batjocorirea însemnelor naţionale a fost scoasă din Codul Penal.

Erori? Cele mai multe nu par decât încercări ale unor grupuri de interese oculte în a se pune la adăpost. Un alt exemplu care-mi este la îndemână este pedepsirea “primirii de foloase necuvenite”, legalizându-se şpaga. Medicii, funcţionarii sau te miri ce bugetari îşi vor expune preţul pe tarabă, fără a mai risca nici măcar un scandal din partea colegilor. Mai mult decât atât, infracţiunile economice au fost înghesuite în acelaşi sac, indiferent de cuantumul prejudiciului cauzat. Cel care fură o găină va fi judecat în aceleaşi condiţii ca şi Nicolaiciuc, Năstase sau Ridzi. Mă rog, este doar un exemplu, că nu este nimeni atât de naiv să creadă că, în afară de găinari, va mai fi vreun grangur judecat sau condamnat. Cu alte cuvinte, după ce codurile vor intra în vigoare, în urma adoptării tacite de Parlamentul României, DNA va deveni o structură lipsită de obiectul muncii. Şi aşa erau prea mulţi deranjaţi de citaţiile procurorilor şi de teatrul făcut doar pentru ca fraierii să creadă că justiţia mioritică lucrează. Uite că acum s-a rezolvat şi asta!

Ministrul Cătălin Predoiu şi-a îndeplinit misiunea. Mafia gulerelor albe este la adăpost, protejată prin complicitatea unor parlamentari transformaţi în marionete. Vă mai amintiţi de “ţepele din Piaţa Victoriei” şi de sloganurile războinice împotriva corupţiei? Parcă era ceva de genul “Să furaţi bine!”, nu-i aşa?

marți, 23 iunie 2009

Ridzi? De unde răsar ăştia, fraţilor?!

Agenda publică este ocupată de scandalul Ridzi. Sigur, dacă n-aţi aflat cine naiba mai este şi asta, o să vă spun pe scurt: este una din PD-L, fata care o slujeşte orbeşte pe fiica preşedintelui, merit pentru care a şi primit funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. Evident, după ce a fost instalată, a început prăduiala prin minister şi umflarea schemei de personal cu tot felul de lipitori din partid, răsplătiţi cu funcţii de consilier, pentru că au lipit afişe în campania electorală. Aici intervin câteva chestiuni interesante, despre care este bine să vorbim.

De unde a apărut Monica Iacob Ridzi în prim-planul politicii româneşti şi ce merite are pentru a ocupa fotoliul de ministru al Tineretului şi Sportului? Nimic n-o recomandă pe aceasta pentru o carieră politică de succes. Discursul său public este şleampăt, iar apariţiile media sunt neconvingătoare. Dar pe cât de plată este ca şi impact la electorat pe atât de slugarnică şi eficientă este la conducerea organizaţiei de tineret a PD-L. Prin ea, grupul din jurul preşedintelui Băsescu reuşeşte să controleze o zonă extrem de importantă a partidului. Dar cum se explică împingerea sa către portofoliu de ministru? Căciula este mult prea mare pentru un personaj precum Ridzi. Chiar nu se găsea altcineva mai potrivit în tot partidul pentru a se ocupa de destinele sportului?

Aţi văzut cât de insignifiantă este ministresa hunedoreană lângă Nadia Comăneci, Hagi, Ţiriac, Năstase şi alţi mari sportivi. Mulţi dintre aceştia au condus afaceri importante, au construit adevărate şcoli de performanţă în urma lor, reprezintă ceva numai prin simpla lor prezenţă. Nu, în ciuda acestor lucruri evidente, politruci din PD-L au considerat că este mai potrivită Ridzi. N-a făcut nimic semnificativ în viaţa ei, dar este bună să reprezinte sportul românesc. Nesimţiţilor, în acest fel distrugeţi orice speranţă că performanţa şi munca sunt recunoscute! Promovaţi nulităţi obediente din partid în detrimentul unor oameni valoroşi, trecuţi în plan secund doar din cauză că nu vă plătesc vouă cotizaţie şi nu ling clanţele uşilor de la birourile voastre!

O fi vinovată Ridzi? Până când justiţia nu se pronunţă, este curată. N-aş paria că justiţia îşi va face datoria în acest caz. Însă, furăciunea este evidentă. În vreme de criză, chiar este o nesimţire să arunci banii pe spectacole şi să plăteşti televiziunile pentru a furniza informaţii despre tine şi despre fiica preşedintelui, două personaje care se înghesuiau lângă tineri pentru a părea fete din popor. De unde apar ăştia, fraţilor? Cine ne-a blestemat să-i suportăm?

PS: GO, RIDZI, GO!!!
http://www.happyfish.ro/vrem_alta_romanie/go_ridzi_go_/

sâmbătă, 20 iunie 2009

Premiile Academiei Internationale ,,Mihai Eminescu,, - CRIN ANTONESCU - OMUL POLITIC AL ANULUI

Academia Internaţională ,,Mihai Eminescu,, a decernat ieri, la Muzeul de Artă din Craiova, premiile anuale. Printre laureati s-au numărat nume de marcă ale culturii şi vieţii publice româneşti. Gheorghe Zamfir, Augustin Buzura, Andrei Marga, sculptorul italian Vicentio Bianchi...
Titlul de omul politic al anului i-a fost acordat lui Crin Antonescu. M-am bucurat să-l revăd alături de Horaţiu Buzatu, amintindu-mi de un episod din urmă cu mai bine de zece ani, când cei doi încercau să schimbe faţa politicii din Craiova şi din România. Crin Antonescu a făcut ca speranţa să renască în inimile multor români. Încă o dovadă că prietenia este mai puternică decât intrigile sau cumetriile bolnăvicioase.



miercuri, 17 iunie 2009

Enea? Cine-i ăsta?

Bătălia pentru şefia PNL Dolj pare a fi câştigată de nemuritorul Voicu prin impunerea copilului teribil Cosmin Enea în fruntea filialei. Nici nu s-a aerisit bine sala în care s-au ţinut consultările dintre şefii PNL şi şefuţii filialei doljene că declaraţiile lui Enea au răsunat pompos printre sunetele de veselie şi sticlele de şampanie. Cine este Enea? O întrebare la care nu pot răspunde mulţi doljeni. Probabil le spune ceva acest nume doar celor vor căuta cu Google (celebrul “gogăl” al lui Vanghelie) şi vor descoperi asocierea acestui băiat de bani-gata cu lumea interlopă şi implicarea sa în afaceri dubioase. Lipsa sa de notorietate spune aproape totul despre şansele ca PNL să cântărească, în viitorul apropiat, mai mult decât în prezent.

Cine este Cosmin Enea? Cel care a preferat să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PNL Dolj înaintea alegerilor europarlamentare, adică să facă pluta în timp ce senatorul Oprea se scufunda în mediocritate şi obţinea un scor ruşinos, iar acum profită de strategia incoerentă a lui Antonescu şi Orban. Dacă va fi confirmat în funcţia de preşedinte interimar al PNL Dolj, nu sunt şanse ca filiala să obţină un scor mai mare de 10 la sută la alegerile prezidenţiale. O demonstrează blatul ordinar al câtorva primari care, manevraţi de deputatul Voicu, au tras fie cu PD-L, fie cu PSD la europarlamentare, rezultatul slab obţinut fiindu-i imputat doar lui Ovidiu Oprea, preşedintele liberalilor doljeni. Dan Mogoş şi Cosmin Enea n-au nicio responsabilitate, nu-i aşa?

Un personaj extrem de vocal în apărarea poziţiei în care excelează în mediocritate este Cristina Calangiu, preşedintele PNL Craiova şi director reconfimat în funcţie de ministrul Ion Bazac, având sprijinul PSD. Nu e limpede că aici este ceva putred? În aceeaşi linie cu lipsa de performanţă a organizaţiei judeţene, Calangiu a conservat incompetenţa electorală şi a făcut orice numai să nu-şi pericliteze poziţia sau relaţiile cu stăpânii judeţului, PSD şi PD-L.
După alegerile europarlamentare, se împăunează cu un scor de 14 la sută obţinut în Craiova, oricum sub media naţională a PNL. Nu cumva este un rezultat de care să-ţi fie ruşine, când ştii că primarul Antonie Solomon n-a mişcat un deget pentru PD-L în campania electorală? Să susţii că asta este performanţă într-un mare municipiu şi centru universitar înseamnă fie că nu ai nici măcar logica unei găini opărite, fie minţi cu o aşa de mare putere de convingere încât începi să crezi şi tu în gogoşile livrate altora.

Cum spuneam, bătălia din PNL Dolj se pare că va fi câştigată de colaboratorii PSD şi PD-L. Numai că aceşti băieţi au uitat că războiul se poartă tocmai împotriva celor cărora ei le sunt obedienţi. În sfârşit, la o adică este treaba lor cum înţeleg să piardă mergând pe mâna unor blatişti abonaţi la locul trei. Ne interesează soarta PNL Dolj? Poate prea mult…

marți, 16 iunie 2009

Un studiu de caz: VOICU, OMUL CU CARACTER INVIZIBIL

Ştiu că este inutil să încerc provocarea unei dezbateri reale despre viitorul liberalilor doljeni sau, cel puţin, ar fi o naivitate să cred că o analiză oricât de sumară a evoluţiei PNL Dolj ar fi luată în serios de baronii care o controlează. Trec peste risipa de timp ce o presupune un astfel de demers şi încerc să privesc fără patimă lupta internă din PNL Dolj, remarcând jongleriile unui saltimbanc de duzină, aşa cum este deputatul Mihai Voicu. Acest personaj controlează discreţionar filiala doljeană, folosindu-se de poziţiile sale ocupate în timp în partid şi de funcţia de ministru.

I-au reuşit loviturile interne prin mijloace parcă învăţate din manualul luptei bolşevice. I-a înlăturat pe toţi cei care i s-au opus, marginalizându-i pe liberalii cu vechime şi propulsând în funcţii tot felul de achiziţii dubioase, făcute pe criterii nepotiste. Nici nu a fost de mirare că rezultatele liberalilor doljeni au fost, cum singur recunoaşte, pe măsura valorii sale: “Mai mereu modeste. Când nu au fost modeste, au fost foarte proaste…” Citatul l-am cules dintr-o însăilare de cuvinte pe care respectivul a postat-o pe blogul său, intitulată pompos “PNL Dolj. Studiu de caz”.

Cu un vocabular sărăcăcios, specific politrucului ce-şi modelează limba după dosul şefului de partid, Voicu deplânge soarta filialei pe care a condus-o în calitate de trimis pe pământ doljean al lui Tăriceanu, găsindu-l vinovat pentru scorul ruşinos doar pe bietul Mario Ovidiu Oprea, încă şef al PNL Dolj. Ceilalţi membri ai conducerii judeţene nu au vreo vină şi doar senatorul Oprea trebuie să plătească. Evident, Voicu i-a şi găsit înlocuitor exact printre ciracii săi, consilierul judeţean Cosmin Enea, personaj central în actele de corupţie dezvăluite de presa locală.

Memoria lui Voicu funcţionează extrem de subiectiv, selectând doar ce-i convine posesorului. Scorul din 2007 la alegerile europarlamentare a fost la fel de prost. Atunci nu s-a întâmplat nimic, deşi se impuneau măsuri drastice pentru relansarea filialei. Ulterior, rezultatele de la alegerile locale şi parlamentare au plasat PNL Dolj sub media naţională a partidului fără ca Oprea, Voicu sau cineva din conducere să-şi simtă poziţia ameninţată.

Voicu şi-a ales cel mai convenabil colegiu din Dolj, beneficiind şi de înţelegerea subterană cu liderii locali din celelalte partide. Nu a făcut niciun gest public demn de semnalat sau prin care să intre în competiţie cu mai puternicii săi adversari. Iar la recentele alegeri europarlamentare, împreună cu acoliţii săi, a tras în jos filiala cât a putut. În calitate de parlamentar de Dolj, care a fost contribuţia sa la campanie? Evident, imediat a deplâns îndepărtarea lui Tăriceanu din fruntea PNL şi slăbiciunea lui Crin Antonescu. Ce analiză să mai faci unui posesor de caracter invizibil?

luni, 15 iunie 2009

De ce dorm instituţiile statului?

Un “Armaghedon liberal” despre o grupare veroasă din PNL Dolj a apărut, la sfârşitul săptămânii trecute, într-o publicaţie regională din Craiova. Pe o pagină întreagă, redacţia a considerat că este oportună publicarea unui material de sinteză, adus la redacţie de o păsărică, adică de o duduie rămasă neidentificată. De ceva vreme, redacţiile publicaţiilor craiovene primesc dosare cu dezvăluiri despre actele de corupţie, traficul de influenţă, falsurile şi trucarea licitaţiilor ale câtorva liberali doljeni. Deputatul Mihai Voicu, Dan Mogoş (vicepreşedintele CJ Dolj), consilierul judeţean Cosmin Enea, fostul prefect Silviu Dumitru, Cristina Calangiu (preşedintele PNL Craiova) şi câţiva pioni din serviciul acestora sunt arătaţi cu degetul de nişte băieţi care rămân în penumbră. Faptele şi documentele livrate redacţiilor nu sunt deloc lipsite de interes, ba chiar au acel sâmbure de credibilitate din cauză că multe dintre cele scrise sunt de notorietate locală. Adică toată lumea ştie cum s-au îmbogăţit Dan Mogoş şi Cosmin Enea, faptele lor ce depăşesc cu mult limitele legalităţii făcând obiectul anchetelor de presă. Cu toate acestea, rămâne un mister cum de lucrurile rămân doar la acest stadiu şi respectivele hârtii nu capătă forma unor dosare de cercetare penală.

Nu ştiu dacă gruparea care gravitează în jurul deputatului Voicu va suporta costul politic al implicării PNL Dolj în acte de corupţie dezvăluite de presă. Rămâne de văzut cu ce fel de balanţă vor cântări Crin Antonescu, Ludovic Orban şi Radu Stroe nu doar recentul insucces în Dolj la alegerile europarlamentare, ci şi murdărirea imaginii PNL în ochii opiniei publice de gruparea cu apucături interlope. Până în acest moment, împotriva celor acuzaţi în “Armaghedonul liberal” nu s-a pronunţat nicio condamnare şi nici nu cunosc să existe anchete în curs. Aşadar, mă văd obligat să le acord prezumţia de nevinovăţie. Însă, ca jurnalist, am scris în repetate rânduri de efectul nociv al lui Mihai Voicu asupra PNL Dolj şi, mai ales, rolul său în constituirea unei structuri prin care banii publici ajung ilicit în buzunare private.

Semnul de întrebare asupra anchetelor de presă şi, implicit, asupra materialului prezentat în publicaţia craioveană este pus mai mult din motive ce ţin de rigoarea jurnalistică, împiedicându-ne să ne antepronunţăm până când organele abilitate şi justiţia nu-şi vor spune ultimul cuvânt. Dar tocmai aici cred că este o problemă majoră. Nu înţeleg de ce autorităţile nu se sesizează în urma dezvăluirilor de presă şi nu-şi îndeplinesc misiunea. Ori avem de-a face cu oameni nevinovaţi, supravegheaţi ilegal, ori cu un grup care scapă nepedepsit. Chestiunea va trebui lămurită urgent de serviciile secrete şi de autorităţile statului. Acest text este o sesizare adresată acestora în mod public, urmând să fac demersurile pentru a afla care au fost motivele pentru care declanşarea unor anchete nu s-a produs până acum. S-a atins un punct de la care nu se va mai putea continua ca până în prezent.

duminică, 14 iunie 2009

Cât costă un învăţător?

Ştim să ne preţuim învăţătorii? Cât cântăreşte în balanţa sufletului fiecăruia dintre noi primul chip, zâmbitor şi imposibil de uitat, al celui care ne-a primit în prima zi de şcoală? Recunoştinţa se poate arăta în numeroase feluri.

De la un apel telefonic până la o strângere de mână, de la o felicitare de sărbători până la un cadou, indiferent cum, învăţătorului i se poate arăta că nu a fost uitat, chiar dacă au trecut zeci de ani de când nu l-ai mai întâlnit. Mă tem însă că prea mulţi dintre noi nu înţelegem că ne putem arăta recunoştinţa faţă de învăţător - înţeles pe care-l interpretez într-un sens mult mai larg, acordându-l tuturor celor care deschid minţile şi sufletele tinerilor - într-o modalitate pe cât de simplă, pe atât de necesară. Răspunsul la întrebarea cu care am deschis acest text conţine amărăciunea pe care am detectat-o la mulţi dascăli. Cei mai mulţi dintre învăţătorii pe care i-am întâlnit s-au dedicat profesiei din vocaţie şi din dragostea faţă de tineri. Dar la majoritatea am desluşit nedumerirea şi tristeţea lipsei de recunoaştere pentru munca lor. Aţi auzit până acum de o grevă a învăţătorilor? Profesorii de la nivel de gimnaziu sau din învăţământul universitar au protestat adeseori, cu rezultate discutabile. Dar cât ne costă să arătăm tuturor învăţătorilor că ne pasă de rolul lor în societate şi, mai ales, că înţelegem să le acordăm recompensa meritată?

Salariile dascălilor sunt de mizerie. Oricât mi s-ar repeta de către cârcotaşi că meditaţiile, vacanţele sau te miri ce “avantaje” sunt suficiente pentru a justifica proasta salarizare din învăţământ, ei nu mă vor convinge. Iar în cazul învăţătorilor nu cred că poate fi vorba de o importanţă discutabilă a muncii lor sau de nu ştiu ce alte oportunităţi care derivă din ocupaţia lor. Prost plătiţi, de multe ori cu o bază materială didactică de-a dreptul ridicolă şi plasaţi la coada listei de priorităţi, învăţătorii stârnesc doar nostalgii. Atât. N-am auzit ca vreun politician sau vreun deţinător de dregătorie ministerială să se preocupe de această categorie profesională. De altfel, chiar şi când le-am auzit declaraţiile sforăitoare despre problemele dascălilor, nu s-a întâmplat ceva semnificativ. Demagogia atinge cote nebănuite când vedem politicieni îmbujoraţi la deschiderile de an şcolar, ţinându-şi de mână odrasla sau nepoţelul, în timp ce promit marea cu sarea celor pe care-i dispreţuiesc tocmai printr-o salarizare de mizerie. Domnu’ Trandafir este un personaj pe care-l întâlnim în realitate şi poartă numele miilor de oameni umiliţi de sistem.


Aşa înţelegem să le arătăm că societatea depinde de munca lor şi doar atât înţelegem că sub zâmbetul de pe chip, de cele mai multe ori, se ascunde tristeţea celui care oferă fără a aştepta nimic în schimb.

miercuri, 10 iunie 2009

Chiar a meritat?

Mobilizarea subterană pentru asigurarea voturilor necesare Elenei Băsescu a dat roade. Cu o precizie matematică, voturile s-au strâns în pălăria fiicei preşedintelui într-o cantitate suficientă încât orice emoţii să fie înlăturate şi în cazul în care prezenţa la vot ar fi depăşit cu puţin peste 30 la sută. Jocul de-a independenta nu a ţinut mult. Chiar duminică seara mezina familiei prezidenţiale a fost aşteptată la intrarea în sediul PD-L de slugarnicul Boc. Apoi, în buna tradiţie a petrecăreţilor prin cluburi de fiţe, victoria Ebei a fost sărbătorită de grupul care controlează discreţionar PD-L. De altfel, nimeni nu s-a îndoit că aparatul de stat va asigura procentele necesare, echipele de tineri din PD-L fiind folosite în diverse situaţii, de la lipitul afişelor la votul controlat prin fotografierea cu telefoanele mobile. Dar chiar a meritat ca alegerile europarlamentare să fie deturnate doar pentru a urmări o telenovelă de o îndoielnică factură, cu personaje care se remarcă doar prin aroganţă şi opulenţă?

În primul rând, a meritat pentru PD-L să piardă voturi şi, implicit, primul loc doar pentru ca fiica preşedintelui să ajungă europarlamentar? Unde s-a mai pomenit ca miniştri şi parlamentari ai unui partid să declare că vor vota un independent, şi nu candidaţii formaţiunii din care fac parte? În cele din urmă, este doar treaba membrilor şi simpatizanţilor PD-L să judece dacă li se pare corect ca lor să li se ceară să voteze lista partidului şi să-i convingă şi pe alţii, în timp ce Elena Udrea şi Monica Ridzi îşi fac propriul joc de interese. Dar chiar a meritat pentru acest partid să piardă primul loc şi, în consecinţă, să ofere PSD posibilitatea de a nominaliza un comisar european pentru locul care revine României? Mi se pare o eroare politică şi un gest necugetat în raport cu tipul de relaţii pe care PD-L vrea să le dezvolte în cadrul Partidului Popular European.

Dar pentru PSD chiar a meritat ca anumiţi baroni de judeţ să se supere la comandă şi să-i arate lui Geoană pisica neimplicării în campania electorală? Un scor mai mare pentru social-democraţi şi o prezenţă consistentă în fiefurile PSD i-ar fi împiedicat pe Becali şi EBA să ne reprezinte în Parlamentul European.O fi meritat pentru PNL ca Antonescu să fie torpilat din interior pentru ca susţinătorii lui Tăriceanu să scape de maziliri? Prestaţia liberalilor a fost lamentabilă, agresiva campanie out-door nefiind dublată cu o campanie door-to-door mai mult decât necesară în mediul urban.

În cele din urmă, credeţi că a meritat să facem vedete europene din tot felul de pipiţe autohtone şi din extremişti urmăriţi penal? Chiar merită să exportăm o imagine deplorabilă a unei ţări pretins europene, în care ignoranţa, frauda electorală şi absenteismul acoperă orice brumă de civilizaţie?

joi, 4 iunie 2009

Poftiţi pe scaunul electric!

Gata şi campania electorală. Duminică votăm! Adică ar trebui să alegem 33 de reprezentanţi ai poporului român în Parlamentul European. Mai exact, avem teoretic această posibilitate. Cei mai mulţi dintre alegători vor evita cabinele de vot, preferând odihna, distracţia în aer liber, călătoriile sau orice altceva decât să pună ştampila, pentru a legitima un grup expediţionar mioritic. Cine poate să-i acuze pe absenteişti că n-au spirit civic sau că nu-şi bat capul cu o problemă de care, oricum, politicienii şi-au bătut joc?

Utilizând scuza penibilă, potrivit căreia electoratul nu este atras de teme europene, candidaţii şi reprezentanţii partidelor au abordat subiecte pe cât de spectaculoase, pe atât de inutile. Aproape nimic despre iniţiative legislative în Parlamentul European, însă chestiuni precum pensiile, salariile profesorilor ori numirile politice au părut mai atractive de dezbătut. Au lipsit dezbaterile de idei, dar au abundat petrecerile câmpeneşti şi bâlciurile, peste toate suprapunându-se o campanie prezidenţială deşănţată. Dar cel mai mult s-a vorbit despre pipiţa siliconată şi despre seria sa de gafe publice. Scaunul electric va rămâne simbolul acestei campanii penibile, dar reprezentative pentru nivelul submediocru al politicienilor noştri.

Finalul campaniei electorale a dus la pervertirea mesajelor europene, abandonate în favoarea sudalmelor neaoşe. Taberele şi-au aruncat cu noroi în cap, s-au porcăit în direct şi s-au acuzat de toate relele la mitingurile electorale. PD-L i-a acuzat pe corupţii şi antieuropenii de la PSD, de parcă n-ar fi tovarăşi de guvernare şi pe “lăcustele” PNL, echipa de zgomote a lui Geoană a săpat tuneluri prin nisip, pentru a torpila din interior guvernarea lui Boc, în timp ce liberalii au tunat împotriva pipiţelor devenite vedete politice şi împotriva Alianţei maro. Cam în acest fel vor să-i atragă partidele pe alegători. Doar cu scandal şi limbaj de mardeiaşi.

Apropo: cineva îmi atrăgea atenţia că, în ultimul timp, păcătuiesc prin folosirea unui limbaj nepotrivit, care nu concordă cu stilul personal. Poate că exagerez uneori, este adevărat, însă-i transmit pe această cale că porcăriile scoase pe gură de colegii săi sunt demne de un closet public. La fel şi actele de guvernare, însă asta sper că a înţeles-o demult. Când îşi va atenţiona şi tovarăşii de partid pentru lătrăturile exprimate public şi, mai ales, când vor reveni la normal, abia atunci voi crede în sinceritatea indignării sale. Altfel, am s-o consider o ameninţare voalată şi un motiv de dispreţ. Aşadar, finalul de campanie arată jalnic.

Clănţăii agresivi sunt scoşi din menajeria partidelor şi trimişi pentru a mâna, spre secţiile de votare, turma de electori fidelizaţi prin pomeni electorale. Vă mai arde să votaţi? Poftiţi pe scaunul electric!

marți, 2 iunie 2009

Spre ce ne îndreptăm? Domnia lipitorilor

Schimbarea stăpânilor a dus la mazilirea servitorimii de partid, unsă pe criterii politice în cele mai nepotrivite funcţii. Politizarea structurilor administrative este o plagă pentru România. În ciuda tuturor relelor ce se propagă din cauza nesăbuinţei de a numi nişte neica nimeni în posturi cu mult prea importante pentru pregătirea sau capacitatea lor de a conduce, continuăm să ne scufundăm în mocirlă.

Cei dinainte au politizat şi au practicat nepotismul cu o frenezie ce a anunţat trecerea lor în opoziţie. Omizile mediocrului Tăriceanu au fost înlocuite cu lipitori roşii şi portocalii. Nicio posibilitate de a agonisi de pe urma statului şi de a scoate profit din dregătoria ocupată nu este ratată de tagma profitorilor organizaţi în turme de prădători. Dacă-i întrebi de pregătire sau de argumentele pentru care ar fi mai potriviţi decât cei pe care-i schimbă, ridică din umeri. Uneori, când simt că sunt încolţiţi sau că nu ai suficient curaj să le baţi obrazul, devin agresivi şi-ţi sar la gât.

Democraţia mioritică este o junglă în care toate javrele râioase şi jigodiile tupeiste se cred lei. Însă menirea lor este de a acumula, de a se umfla, de a toca din banul public şi de a-şi asigura prosperitatea în dauna fraierilor majoritari. Parvenitismul este o boală ce se transmite prin partide mai repede decât gripa porcină.

Fiecare nou-numit director îşi deşartă căruţa cu neamuri şi plătitorii de şpagă în instituţia ce le-a fost pusă la dispoziţie. Când a terminat de satisfăcut toate cererile şefilor, înţelegând prin asta fie numirile acoliţilor acestora, fie răsplata financiară pentru scaunul ocupat, lipitoarea începe să-şi “rezolve” toate rubedeniile şi să încaseze şpaga pentru cei care vor să parvină. Sistemul clientelar se amplifică de la o guvernare la alta. Din rău în mai rău.

Corozivă şi maladivă, practica numirilor pe alte criterii decât profesionalismul şi calităţile de administrator a dus la situaţia ca instituţiile statului să funcţioneze anapoda, în detrimentul celor care plătesc impozite pentru a le întreţine.

Dar la ce te poţi aştepta de la armata de troglodiţi puşi pe furtişaguri şi mânăreli în numele servirii partidului? Mafioţii au onoarea lor şi codul propriu pe care-l respectă sau plătesc doar cu viaţa. Ăştia nu şi-ar da nici, pardon, mucii pentru ţară. Se cred nemuritori, descurcăreţi în orice împrejurare, folosindu-se de păienjenişul de rubedenii sau şefi corupţi pe care-i pot îndupleca în schimbul unei şpăgi. Spre ce ne îndreptăm? Spre domnia lipitorilor şi spre cangrena instituţiilor statului, sub povara jafului organizat de găştile numite partide!