miercuri, 28 iulie 2010

România turistică sub un nou brand: "Explore the Carpathian garden"

"Explore the Carpathian garden" este noul brand prin care Elena Udrea crede că turismul românesc va fi relansat... Mâine (joi 29.07 a.c.), la Expoziţia Mondială de la Shanghai va fi prezentat chiar de ministrul Turismului. Brandul a fost conceput şi va fi promovat prin finanţare din fonduri europene, conform ministerului, fiind alocaţi 75 milioane de euro până la finalul anului 2013.
În centrul logoului apare scris "România" într-un font rotund, parcă scris de mână, fiecare literă fiind colorată în două-trei nuanţe de verde. Semnul diacritic al literei "â" este colorat cu nuanţe de galben şi portocaliu.

Înainte de a ne întreba dacă ne place noul slogan nu ar fi mai nimerit să vedem cât de eficient a fost celebrul "The Land of Choice" ?

UPDATE: Gata şi mega-scandalul: simbolul utilizat în noua campanie nu este tocmai original, ci copiat... la a;a sumă chiar este vorba de iresponsabilitate. Unii ridică din umeri şi spun că nu este nimic în neregulă. Zău ? Ce ar spune unul dintre ei dacă o firmă de publicitate le-ar livra o făcătură drept original şi le-ar spune că se potriveşte perfect pentru societatea lor sau pentru ce vor să promoveze ?

vineri, 23 iulie 2010

PSD+PNL= 66 la sută !? - un sondaj ,,de vară,, şi câteva întrebări

De parcă subiecte zemoase precum ,,sinuciderea Mădălinei Manole,, sau ,,dezgroparea Ceauşeştilor,, nu erau suficiente pentru a umple agenda televiziunilor ,,de ştiri,, , a venit şi sondajul livrat la comanda Institutului de Politici Publice. Buuun, că tot îşi face încălzirea prezidenţiabilul D. Diaconescu...

La întrebarea ,,Care dintre cei 3 candidaţi la preşedinţie în 2009 credeţi că ar fi astăzi cel mai potrivit pentru situaţia curenta din ţara ?,,, 43 la sută dintre respondenţi l-au indicat pe Crin Antonescu, 32 la sută pe Mircea Geoana şi doar 19 la sută pe Traian Băsescu.
CE ROST ARE ACEASTĂ ÎNTREBARE ŞI NU UNA PRIN CARE SĂ TESTEZE DIRECT ÎNCREDEREA ÎN ACTUALUL PREŞEDINTE? UNDE ESTE PONTA ?

În ceea ce priveşte preferinţele pentru viitoarele alegeri parlamentare PSD ocupă primul loc, cu 40 la sută, urmat de PNL - 26 la sută, PD-L - 12 la sută, UNPR - 7 la sută, PRM - 7 la sută, UDMR - 5 lasută, dar este vorba doar despre românii care au declarat că vor merge la vot.
PSD+PNL= 66 LA SUTĂ, ADICĂ EXACT CÂT FSN ÎN 1990 ! DEH, NU CUMVA PNL SĂ FIE PRINCIPALUL PERDANT PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG, SOCIAL-DEMOCRAŢII PUTÂND ALCĂTUI VIITORUL GUVERN DOAR CU UDMR SAU CHIAR MONOCOLOR !
APARE UNPR CU UN PROCENT CARE AMINTEŞTE DE ASCENSIUNEA CURIOASĂ A PLD, FĂCĂTURA LUI STOLOJAN. SE PARE CĂ PDL RECUPEREAZĂ PROCENTELE PIERDUTE PRIN FORMAŢIUNI SUROGAT... DE CE ?

Sigur, se pot aduna multe întrebări după un astfel de sondaj ,,de vară,, doar dacă-l luăm în serios... Cui serveşte diversiunea IPP? Reacţii precum cea a europarlamentarului Cristian Preda ne arată că o anumită grupare din PDL, apropiată preşedintelui, nu se simte inconfortabil... în schimb, premierul Boc transpiră abundent şi nu doar din cauza căldurii !

luni, 19 iulie 2010

Pop-corn pentru întregul popor!


DNA lucrează din greu pentru Dan Diaconescu. Imaginea jurnalistului din Caracal este consolidată de procurorii care gafează în serie şi şlefuiesc încă de pe acum statuia viitorului preşedinte. Nu este o exagerare, într-un moment în care din ce în ce mai mulţi cetăţeni identifică incompetenţa justiţiei şi abuzurile la care aceasta se dedă fără jenă cu providenţiala apariţie a unui mesia politic, adus în prim-planul dezbaterilor de o arestare intempestivă şi încropirea jenantă a unui dosar de aşa-zisă corupţie. Dan Diaconescu vorbeşte la telefon oricând cu preşedintele Băsescu, privilegiu pe care nu ştiu câţi miniştri îl au. În studioul său se perindă invitaţi aduşi după o logică bulversantă, de la prezicători la intelectuali autentici sau de la miniştri până la manelişti. Adunătura pestriţă a contribuit în timp la notorietatea şi, de ce nu, la credibilitatea lui Diaconescu. În spaţiul pe care l-a creat s-a dezvoltat un soi de Hyde Park TV, de cele mai multe ori excesele pervertind libertatea de expresie în libertinaj infracţional.


În cele din urmă, funcţionând după “regulile” societăţii bulversate de astăzi, televiziunea lui Dan Diaconescu a reuşit să impună un model de succes (se pare că şi financiar), copiat repejor de suratele comerciale. Ce-i lipsea lui DD era tocmai ipostaza de victimă reprezentativă a justiţiei corupte şi de luptător împotriva sistemului politic ticăloşit. Procurorii i-au oferit la timp trambulina pentru lansarea sa până în poziţia de preşedinte. Până acum, un traseu perfect, care deschide calea către impunerea, în premieră, a unei vedete TV într-o poziţie oficială.

Anunţul lui DD de a candida la preşedinţie şi de a fonda un nou partid se încadrează perfect în atmosfera de circ în care cei mai mulţi dintre cetăţenii României s-au obişnuit să supravieţuiască. Mişmaşurile şi învârtelile nu sunt detestabile, ba chiar produc un soi de admiraţie perversă din partea publicului. Aşadar, acuzaţia de corupţie din partea procurorilor şi mai ales mandatul de reţinere au contribuit la noua imagine a lui Diaconescu, aceea de haiduc şi de reprezentant al poporului. În logica lucrurilor, întemeierea unui nou partid era necesară pentru a da coerenţă unui demers public aşteptat de o categorie largă de public. Eventuala acuzaţie că şi-ar folosi notorietatea dobândită ca jurnalist pentru a intra în politică este puerilă şi lipsită de orice temei moral: la o adică, un avocat, un frizer sau un profesor cu ce ar fi mai îndreptăţit să facă politică decât un jurnalist? DD nu face nimic imoral sau detestabil de, să zicem, unii breslaşi pudibonzi. Mi-am exprimat în multe situaţii opinia că zona mass-media poate furniza figuri noi pentru schimbarea clasei politice, nu doar în zona comunicării, încât să nu fiu bănuit de nu ştiu ce poziţii duplicitare.

Cazul Dan Diaconescu ne permite să privim şi în alte zone ale vieţii publice, pentru a găsi eventuali oameni care să exprime şi să reprezinte altceva în politică, oferind alternative celor care nu se mai regăsesc în cei abonaţi la putere. Chiar oferta aparent irezistibilă pentru electorat, aceea de a oferi pop-corn pentru întregul popor şi spectacole TV, arată că DD este viu în raport cu personajele împăiate şi livrate drept specialişti de către partidele închise pentru simpli cetăţeni. De fapt, Diaconescu este cel mai potrivit continuator pentru Băsescu, un personaj care a făcut un spectacol din cariera sa politică, dar a uitat să ofere şi pâine. Succesorul său asigură circ şi pop-corn la toată naţiunea!

joi, 15 iulie 2010

Mădălina Manole - povara celebrităţii şi câteva întrebări

Cazul dispariţiei tragice a Mădălinei Manole repune în discuţie limita până unde publicul are acces, prin intermediul jurnalistului, la viaţa privată a unei persoane publice. Unde te uiţi, amănunte care mai de care mai ciudate despre viaţa vedetei, cele mai multe ocolind latura publică, cea a artistului, cufundându-se în detalii de alcov sau de simple banalităţi, prezentate drept bombe de presă şi “analizate” de la bucătărese la ghicitori în rahat de pisică. În ciuda aparenţelor, nu sunt pudibond şi nici inofensiv, aşa cum ar fi tentat să creadă un coleg de rubrică sau oricine altcineva. Tentaţia de a apela la senzaţional nu m-a ocolit, recunoscând acest lucru cu francheţe, şi nici nu am rezistat, în anumite situaţii, presiunii de a fi “pe gustul publicului”.

Până unde are dreptul presa de a intra în intimitatea unui om? Dar accesul la elemente biografice în postumitatea sa trebuie îngrădit sau, dimpotrivă, oricine, ca într-o grădină publică, poate să intre în orice cotlon al unui spaţiu privat?
Nu încerc să dau un răspuns, ci să-i provoc pe cei care nu se pot sustrage spectacolului mediatic ca să-şi pună aceste întrebări fireşti. O vedetă autentică nu scapă de povara celebrităţii nici după moartea sa. Se găsesc destui care să profite de exploatarea curiozităţii patologice, pentru a-şi spori notorietatea sau chiar pentru a face bani. Cazul Michael Jackson este copiat, in nuce, de epigonii mioritici ai marketingului la catafalc. În criză de subiecte, mass-media s-au repezit la subiectul morbid într-o manieră pe care nu mă feresc s-o calific drept de-o agresivitate absurdă. Carul de reportaj pare a fi înlocuit cu dricul... Până şi anumite emisiuni cu profil economic din grila unor posturi tv “serioase” au fost înlocuite intempestiv, pentru a face loc unor analize înjghebate cu doi - trei “artişti” care nici n-o cunoscuseră pe Mădălina Manole, plus moderatori care se forţează să lăcrimeze în direct.

Ce trebuie să facă jurnalistul în faţa unui subiect pe care-l poate exploata facil pentru a creşte audienţa? Abandonează alte subiecte mai puţin spectaculoase şi se dedică exclusiv despicării firului în patru? Faptul că am ezitări în a folosi orice mijloc sau procedeu de a creşte audienţa îmi poate pune la îndoială competenţa, nu-i aşa? Ca jurnalist, dacă am îndoieli în a livra informaţii despre viaţa intimă, fie ele fără vreo relevanţă cu nefericitul caz, mă fac vulnerabil. Audienţa publicaţiei sau a postului tv/radio înseamnă bani, oamenii de marketing urmărind doar date statistice, ulterior transformate în bani. Condiţionarea economică nu este, de cele mai multe ori, compatibilă cu performanţa profesională sau cu deontologia, lucruri luate peste picior din ce în ce mai des şi cu o uşurinţă dezarmantă. Ce facem, apăsăm pe trăgaci sau lăsăm victima rănită să plece?

P. S.: Goana după senzaţional capătă accente hidoase: agenţia Agerpress, plătită din bani publici, a prezentat o făcătură drept “ultimul interviu al Mădălinei Manole”… Frate, dacă şi aceşti bugetari de lux, plătiţi regeşte doar pentru a mima jurnalismul, sunt predispuşi să mintă publicul pentru a fi băgaţi în seamă, ce să mai comentăm?

marți, 13 iulie 2010

Spre un compromis PDL - PNL?

Liderii opoziţiei par victimele caniculei. Antonescu şi Ponta se contrează în manieră puerilă, ca doi ţânci dornici să aibă exclusiv găletuşa cu nisip şi lopăţica, anunţând cum şi ce vor face ei când vor intra la guvernare. Ponta refuză orice propunere venită din partea peneliştilor de a forma o alianţă în adevăratul sens al cuvântului, fie sub forma unei structuri preelectorale, fie un proiect alternativă la guvernarea PDL. Liderul social-democrat respinge până şi ideea de a intra la guvernare prin altă formă decât în urma unor alegeri la termen sau anticipate. Orice om cu mintea limpede şi un dram de orgoliu şi-ar vedea de treabă şi nu ar mai insista în pătimaşa dorinţă de a-şi uni forţele cu cineva care vrea altceva.

Drumul ales de Ponta pare a fi profitabil, pe termen mediu şi lung, pentru partidul său. În acest moment, gafele Guvernului Boc şi lipsa de inspiraţie a lui Băsescu nu fac decât să sporească zestrea PSD din sondajele de opinie. Un calcul pe cât de cinic, pe atât de eficient din partea Micului Titulescu, însă nimic nu este sigur în politica românească. Criza lucrează împotriva portocaliilor şi în favoarea social-democraţilor. Evident, liberalii sunt cei care vor pierde în ambele variante, ceea ce explică oarecum insistenţa lui Antonescu. Când îşi va pierde răbdarea liderul PNL şi va contura un proiect propriu al liberalilor?

“Prin noi înşine” pare a fi un slogan preluat cu succes de Ponta. Social-democraţii şi-au revenit nesperat de repede după dezertările celor de la UNPR, începând să redobândească din mers credibilitatea în teritoriu. Scopul scuză mijloacele, aşa că, în absenţa unui program care să fie o alternativă pentru problemele sociale generate de criza economică, social-democraţii utilizează populismul pentru a-şi spori procentele din sondaje. Se joacă totul pe o singură carte, Ponta părând a nu avea un plan de rezervă şi nici programe realiste de a guverna.

În afară de câţiva reprezentanţi ultramediatizaţi ai stângii, care apelează mult prea des la un limbaj coroziv, în absenţa argumentelor de bun-simţ, din zona roşie nu vin decât mesaje tranşante anti-Băsescu şi poziţionarea PSD drept marele partid de opoziţie, în jurul căruia sunt obligaţi să graviteze sateliţii. Ponta şi Adrian Năstase folosesc orice prilej pentru a promova acest mesaj de forţă pentru PSD. Se va mulţumi PNL cu acest rol meschin, pe care Ponta şi Năstase par a i-l rezerva partidului condus de Antonescu? Sau se vor repoziţiona peneliştii în aşa fel încât să accepte intrarea la guvernare într-o construcţie comună cu PDL, într-un viitor cabinet care să nu-i includă pe Boc, Berceanu, Videanu şi chiar Udrea? Regula compromisului ar duce la înlocuirea lui Antonescu şi revenirea lui Tăriceanu la şefia PNL. Scenariul nu pare hazardat, dacă luăm în calcul informaţiile venite pe surse din ce în ce mai credibile. Un joc extrem de periculos pentru destinul politic al lui Ponta şi, implicit, pentru dorinţa de a guverna a liderilor PSD.

joi, 8 iulie 2010

Învârteli, coterii, mişmaşuri…

Un foarte bun prieten îmi spune că-i pare rău că a mers la “revoluţie” şi moare de ciudă din cauză că trăim într-o “dictatură a proştilor”, cu nulităţi susţinute politic şi cu incompetenţa ridicată drept criteriu de promovare. Nu-l pot contrazice. Pur şi simplu cred că situaţia de care-mi vorbea a devenit de necontestat până şi de profitorii sistemului. Totul se reduce la învârteli, coterii şi mişmaşuri. Am folosit limbajul în care se tocmesc băieţii deştepţi la întâlnirile de taină, la care îşi împart dregătoriile bugetare şi bat palma pentru contracte cu banii publici. Susţinerea pe care şi-o asigură reciproc în spatele cortinei vine în contradicţie cu vehemenţa cu care reclamă abuzul adversarului politic. De multe ori, după emisiuni în care aveam senzaţia că se va sfârşi cu o păruială zdravănă dacă nu intervin, combatanţii plecau liniştiţi la o bere, parcă şi mai încrezători în destinul lor comun decât înainte de duelul televizat. Publicului i se oferea un turnir blătuit, în care cei desemnaţi de partide să poarte drapelul de luptă erau întovărăşiţi prin afaceri, depinzând unul de celălalt.

Cu siguranţă că nu este chiar o noutate tabloul descris. De multe ori, trecerile de la un partid la altul le putem pune pe seama confuziei ale cărei victime sunt politicienii respectivi: tot mergând la întâlniri de taină, mai uită săracii unde plătesc cotizaţie! Dar, pentru a nu rămâne doar în sfera teoretică, vă propun un exerciţiu simplu, la care vă provoc să găsiţi răspunsurile cu privire la blatiştii din politică. Este suficient să urmăriţi prestaţiile lamentabile ale consilierilor judeţeni sau locali în raport cu adversarii politici sau cu primarii provenind de la un alt partid decât respectivii “aleşi”.

Lista coteriilor locale şi a viermuşilor care se căpătuiesc prin învârteli făcute pe seama bugetului local poate fi întocmită. De cele mai multe ori, se încropesc majorităţi împotriva firii, ciudate chiar şi pentru un spectator neavizat, iar votul mulţumeşte toate taberele. Opoziţia se predă fericită în braţele majorităţii, clamând interesul public prin folosirea formulei deja uzate “aici nu facem politică, ci reprezentăm comunitatea”. Aiurea!

Dacă în interesul public, de exemplu, este să votezi refacerea unor studii de fezabilitate pentru investiţii la care te opui, înseamnă că interesul nu este decât al câtorva, restul fiind demagogie şi dispreţ pentru bugetul local. Repet, încercaţi să vedeţi cum se folosesc banii strânşi din impozitele şi taxele pe care le plătiţi pentru a înţelege dacă sunteţi reprezentaţi cu adevărat nu doar în Parlament, ci şi în consiliile locale sau în primării.

luni, 5 iulie 2010

Aceleaşi măşti, acelaşi teatru

Succesiunea de gafe ale puterii nu lasă loc de speranţe. Cine mai crede că, în actuala formulă politică şi cu o echipă destructurată, încropită doar din raţiuni clientelare şi partinice, mai există măcar un sâmbure de profesionalism se înşală amarnic. Profitorii sistemului care a făcut ca un grup redus de politicieni să se rotească la putere, sub forma a două mari partide plus alte două - trei în rol de satelit, vor prospera pe măsură ce sărăcia şi nefericirea vor apăsa tot mai greu pe grumazul României reale.

Ce soluţii să mai aştepţi de la nişte miniştri parcă trimişi la furat în gaşcă, dispuşi la compromisuri înjositoare doar pentru a-şi păstra funcţia, spre a-şi umple buzunarele şi de a-l satisface pe şeful de partid?
Paradoxul ultimelor două decenii este că averile celor care alcătuiesc guvernele sunt din ce în ce mai mari, în vreme ce sărăcia prinde rădăcini în tot mai multe case ale românilor. Reacţia electoratului? Ca într-un teatru absurd, cu cât ne fură mai mult şi îşi bat joc de noi, cu şi mai multă lejeritate votăm perpetuarea leprelor la putere.

Nu învăţăm nimic şi parcă suntem urmăriţi de un blestem să repetăm erorile din ceilalţi ani. Zilele acestea, când inundaţiile din Moldova par a fi reluarea filmului din 2008, se perindă cam aceleaşi personaje care promiteau să scoată ţara la liman. N-au scos-o, ba chiar au afundat-o mai rău în mocirlă! Însă reacţia celor umiliţi, minţiţi de primari şi de cei aflaţi în pelerinaj cu elicopterul sau cu jeepul, nu este cu nimic diferită de prosternarea de acum câţiva ani. Ceea ce mă face să cred că mulţi ani de aici înainte filmul se va relua: unii vin cu sfaturile, alţii - cu noroiul până la gât şi cu lacrimile.

Avem alternativă? În lipsă de o viziune alternativă omogenă şi funcţională, opoziţia apasă periculos de mult pedala demagogiei. Registrul abordat suferă de o lipsă de imaginaţie patologică, aplicându-se şablonul “nimic nu este bun din partea puterii, doar noi avem dreptate”, provocând cel mult rumoare din partea celor care aşteaptă o alternativă sănătoasă.

Opoziţia parlamentară este tutelată de aceleaşi figuri epuizate, din punct de vedere politic, Adrian Năstase şi Dan Voiculescu, două personaje care ar putea fi asimilate în benzile desenate având drept tematică Jurassic-ul, cu puţină imaginaţie, cu velociraptorii. Par duri şi răzbunători, însă aparenţa lor fioroasă nu este decât o abilă acoperire pentru Băsescu în a-i descrie drept monştrii care ameninţă naţiunea. Cu cât aceştia se manifestă mai puternic în spaţiul public, cu atât scad forţa şi credibilitatea opoziţiei. Ca şi anul trecut, Crin Antonescu este dispărut şi nimeni nu ştie cu ce anume se ocupă. Un semn cât se poate de evident că alternativa nu este acolo unde am fi tentaţi să căutăm.

Spre nefericirea acestui popor, tentaţia “soluţiilor” extreme este din ce în ce mai mare!

vineri, 2 iulie 2010

Minune made in Romania: Puiul de Crevedia!

În ultimul timp primesc tot felul de întrebări ciudate (eufemistic vorbind…), la care ar trebui să răspund serios, luând de bună curiozitatea celui care mă chestionează. Fie că mă opreşte un pensionar în piaţă, fie că un vecin mă reperează în autobuz, fie un simplu cititor, care îmi şopteşte rapid “vă ştiu de la tv”, iau în serios întrebarea şi încerc să dau un răspuns neechivoc. Uneori este o pierdere de timp, alteori se leagă un dialog interesant, mai ales când interlocutorul este, într-adevăr, interesat de răspuns. Fără să încerc o ierarhizare în funcţie de stupizenia întrebărilor, iată câteva răspunsuri pe care le-am cules la rândul meu din dialogurile sui-generis. Uneori, nici nu mai ştiu bine dacă sunt cele pe care le-am dat eu, în doi peri, sau le-am auzit de la cei dornici de-o sporovăială cu cineva “de la ziar”.
1. Cine credeţi că ar fi mai potrivit pentru funcţia de prim-ministru?

R: Fernando de la Caranşebeş.
Dacă Dan Diaconescu se visează preşedinte, de ce glumeţul ăla manelist n-ar avea bastonul de premier pitulat prin bagaje?


2. Aveţi o rimă pentru “Să trăiţi bine?”
R: Da, dar să o luaţi ca o figură de stil: “Ba a mă-tii!”


3. Cine ascultă manele este patriot?
R: Doar pe sfert. Cine ascultă Florin Salam e pe jumătate, iar sută la sută doar cei ahtiaţi după Guţă şi Adi Minune de Vito (fost Copilu’ Minune). Ceilalţi, cei cu Jean de la Craiova, sunt suspecţi.


4. Cum ieşim din criză?
R: Căutaţi un răspuns la Simona Senzual, Sexy Brăileanca sau Blonda lu’ Bote. Ele au bani şi fac mereu.


5. Totuşi, dacă fetele nu rezolvă criza, ce facem?
R: Şi manelele ţin de foame, nu?


6. Cum a făcut avere Videanu?
R: Din muncă cinstită, ca şi Patriciu, Voiculescu, Vântu… Aşa cum au făcut şi miliardarii ruşi, numai că de ăia s-a ocupat Putin.


7. Totuşi, cum ieşim din criză?
R: Am descoperit că există o manea care arată că nu este totul pierdut, că avem resurse: “Există în România / Puiul de Crevedia / Atât de sexy cum sunt eu?”


8. Ar trebui să avem un guvern de tehnocraţi sau de politicieni?
R: La cum merg lucrurile, e mai bun unul de cocalari şi piţipoance…


9. Mihaela Rădulescu l-a iubit sincer pe Dani Oţil?
R: Nu ştiu. Răzvan ce spune?


10. V-aţi săturat de Boc?
R: Cine este Boc?

Restul este tăcere!