joi, 8 iulie 2010

Învârteli, coterii, mişmaşuri…

Un foarte bun prieten îmi spune că-i pare rău că a mers la “revoluţie” şi moare de ciudă din cauză că trăim într-o “dictatură a proştilor”, cu nulităţi susţinute politic şi cu incompetenţa ridicată drept criteriu de promovare. Nu-l pot contrazice. Pur şi simplu cred că situaţia de care-mi vorbea a devenit de necontestat până şi de profitorii sistemului. Totul se reduce la învârteli, coterii şi mişmaşuri. Am folosit limbajul în care se tocmesc băieţii deştepţi la întâlnirile de taină, la care îşi împart dregătoriile bugetare şi bat palma pentru contracte cu banii publici. Susţinerea pe care şi-o asigură reciproc în spatele cortinei vine în contradicţie cu vehemenţa cu care reclamă abuzul adversarului politic. De multe ori, după emisiuni în care aveam senzaţia că se va sfârşi cu o păruială zdravănă dacă nu intervin, combatanţii plecau liniştiţi la o bere, parcă şi mai încrezători în destinul lor comun decât înainte de duelul televizat. Publicului i se oferea un turnir blătuit, în care cei desemnaţi de partide să poarte drapelul de luptă erau întovărăşiţi prin afaceri, depinzând unul de celălalt.

Cu siguranţă că nu este chiar o noutate tabloul descris. De multe ori, trecerile de la un partid la altul le putem pune pe seama confuziei ale cărei victime sunt politicienii respectivi: tot mergând la întâlniri de taină, mai uită săracii unde plătesc cotizaţie! Dar, pentru a nu rămâne doar în sfera teoretică, vă propun un exerciţiu simplu, la care vă provoc să găsiţi răspunsurile cu privire la blatiştii din politică. Este suficient să urmăriţi prestaţiile lamentabile ale consilierilor judeţeni sau locali în raport cu adversarii politici sau cu primarii provenind de la un alt partid decât respectivii “aleşi”.

Lista coteriilor locale şi a viermuşilor care se căpătuiesc prin învârteli făcute pe seama bugetului local poate fi întocmită. De cele mai multe ori, se încropesc majorităţi împotriva firii, ciudate chiar şi pentru un spectator neavizat, iar votul mulţumeşte toate taberele. Opoziţia se predă fericită în braţele majorităţii, clamând interesul public prin folosirea formulei deja uzate “aici nu facem politică, ci reprezentăm comunitatea”. Aiurea!

Dacă în interesul public, de exemplu, este să votezi refacerea unor studii de fezabilitate pentru investiţii la care te opui, înseamnă că interesul nu este decât al câtorva, restul fiind demagogie şi dispreţ pentru bugetul local. Repet, încercaţi să vedeţi cum se folosesc banii strânşi din impozitele şi taxele pe care le plătiţi pentru a înţelege dacă sunteţi reprezentaţi cu adevărat nu doar în Parlament, ci şi în consiliile locale sau în primării.

Niciun comentariu: