Ion Iliescu vorbeşte despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 cu o detaşare care nu are cum să nu te pună pe gânduri. Nu fac nicio referire la vârsta sa respectabilă - singurul element care a mai rămas astfel când se face referire la respectivul personaj -, ci la necesara jenă când vine vorba de provocarea unor tragedii în numeroase familii de români.
La Craiova, în cadrul unui simpozion croit parcă tocmai pentru a-l reşapa pe venerabilul bolşevic, acesta a mai adăugat un lucru stupid la avalanşa de declaraţii menite a-i rezerva (iluzie deşartă!) un loc rezonabil în istorie: “(…) unii spun că cică revoluţia s-a terminat la ora 12, când a plecat Nicolae Ceauşescu. Total fals. Păi ăla abia a fost momentul declanşator al Revoluţiei din 1989 (…)” Nimic mai fals decât o astfel de aserţiune pe care nu mă feresc s-o clasific drept minciună ordinară.
Adică, după gândirea reducţionistă a lui Iliescu, protestele de la Timişoara nu fac parte din ceea ce ne-am obişnuit să denumim drept “Revoluţia română”, ci dintr-un scenariu ceauşist, al provocărilor de sorginte externă. Nici protestele bucureştenilor din noaptea de 21 spre 22 decembrie nu fac parte din filmul lui Iliescu, ci au fost simple întâmplări care pot fi consemnate drept secundare. Doar că atunci au fost ucişi foarte mulţi protestatari de către cei împotriva cărora niciun disident bolşevic nu a avut vreo intenţie să se opună. Oare de ce consideră fostul şef al statului că evenimentele revoluţionare încep abia după fuga din clădirea fostului Comitet Central al PCR? Răspunsul arată că “liber-cugetătorul care bate orice record la făcut cruci” se legitimează pe sine abia prin apariţia la TVR Liberă, moment în care Ceauşeştii erau fugăriţi în apropiere de Târgovişte.
Minciunile fostului preşedinte sunt aidoma ţesăturii păianjenului care îşi aşteaptă liniştit prada. Meşteşugite, ticluite îndelung, după metode învăţate în tinereţea moscovită, ticăloşiile debitate nu fac altceva decât să se ridice aidoma unui munte de gunoaie pe mormintele celor ucişi în urmă cu 20 de ani. Să ne întrebăm ce ar fi fost acum Ion Iliescu dacă nu apărea la TVR chiar în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989? El, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru au apărut în faţa românilor drept nişte înţelepţi candizi, care luptaseră cu Ceauşescu spre binele românilor, nu-i aşa? Cocoţaţi pe tribuna publică fără niciun drept moral, respectivii au blocat orice posibilitate de a se adresa unui public larg celor care într-adevăr doreau o schimbare radicală.
Chiar în primul discurs la televiziunea publică, Iliescu vorbea de o întinare a idealurilor socialiste. Bietul de el, nici nu-şi dădea seama că scenariul doborârii lui Ceauşescu şi de rotire a cadrelor PCR luase o altă turnură tocmai prin sacrificiul celor care credeau că revolta anticomunistă avea să învingă. Din păcate, scorul era favorabil la pauză, că la final au venit băieţii instruiţi ai lui Iliescu şi au confiscat totul. Chiar şi iluzia că putem să respirăm liber într-o ţară care pare pe veci blestemată prin a fi condusă de comunişti şi de urmaşii lor deghizaţi.
La Craiova, în cadrul unui simpozion croit parcă tocmai pentru a-l reşapa pe venerabilul bolşevic, acesta a mai adăugat un lucru stupid la avalanşa de declaraţii menite a-i rezerva (iluzie deşartă!) un loc rezonabil în istorie: “(…) unii spun că cică revoluţia s-a terminat la ora 12, când a plecat Nicolae Ceauşescu. Total fals. Păi ăla abia a fost momentul declanşator al Revoluţiei din 1989 (…)” Nimic mai fals decât o astfel de aserţiune pe care nu mă feresc s-o clasific drept minciună ordinară.
Adică, după gândirea reducţionistă a lui Iliescu, protestele de la Timişoara nu fac parte din ceea ce ne-am obişnuit să denumim drept “Revoluţia română”, ci dintr-un scenariu ceauşist, al provocărilor de sorginte externă. Nici protestele bucureştenilor din noaptea de 21 spre 22 decembrie nu fac parte din filmul lui Iliescu, ci au fost simple întâmplări care pot fi consemnate drept secundare. Doar că atunci au fost ucişi foarte mulţi protestatari de către cei împotriva cărora niciun disident bolşevic nu a avut vreo intenţie să se opună. Oare de ce consideră fostul şef al statului că evenimentele revoluţionare încep abia după fuga din clădirea fostului Comitet Central al PCR? Răspunsul arată că “liber-cugetătorul care bate orice record la făcut cruci” se legitimează pe sine abia prin apariţia la TVR Liberă, moment în care Ceauşeştii erau fugăriţi în apropiere de Târgovişte.
Minciunile fostului preşedinte sunt aidoma ţesăturii păianjenului care îşi aşteaptă liniştit prada. Meşteşugite, ticluite îndelung, după metode învăţate în tinereţea moscovită, ticăloşiile debitate nu fac altceva decât să se ridice aidoma unui munte de gunoaie pe mormintele celor ucişi în urmă cu 20 de ani. Să ne întrebăm ce ar fi fost acum Ion Iliescu dacă nu apărea la TVR chiar în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989? El, Silviu Brucan şi Nicolae Militaru au apărut în faţa românilor drept nişte înţelepţi candizi, care luptaseră cu Ceauşescu spre binele românilor, nu-i aşa? Cocoţaţi pe tribuna publică fără niciun drept moral, respectivii au blocat orice posibilitate de a se adresa unui public larg celor care într-adevăr doreau o schimbare radicală.
Chiar în primul discurs la televiziunea publică, Iliescu vorbea de o întinare a idealurilor socialiste. Bietul de el, nici nu-şi dădea seama că scenariul doborârii lui Ceauşescu şi de rotire a cadrelor PCR luase o altă turnură tocmai prin sacrificiul celor care credeau că revolta anticomunistă avea să învingă. Din păcate, scorul era favorabil la pauză, că la final au venit băieţii instruiţi ai lui Iliescu şi au confiscat totul. Chiar şi iluzia că putem să respirăm liber într-o ţară care pare pe veci blestemată prin a fi condusă de comunişti şi de urmaşii lor deghizaţi.
Un comentariu:
DE 12 ANI NU MAI STIU CE SUNT ALEA SARBATORI,DIN CAUZA POLITIEI SI JUSTITIEI CARE MAU INCHIS NEVINOVAT SI MAU TORTURAT.
Trimiteți un comentariu