miercuri, 2 februarie 2011

Cum scăpăm de dictatura nesimţirii?

L-am văzut pe Marian Vanghelie încovoiat, precum Atlas, sub greutatea statului de drept şi a independenţei justiţiei! Asta se întâmpla pe scările sediului PSD de la Piteşti, cu şefimea partidului perorând pe tema abuzurilor săvârşite împotriva unui lider local. Da, Vanghelie, apărătorul legalităţii! Mai avem puţin şi-l vedem apărând limba română de agresiunea troglodiţilor din politică…

Impetuoşi, amintind de vremea când se încolonau la Tribunal în apărarea lui Gabriel Bivolaru (fost deputat PDSR - actualul PSD -, care a făcut puşcărie pentru o gaură de 50 de milioane de euro dată BRD), apărătorii legii cu carnet roşu au ameninţat că le vor arăta ei acelor judecători după ce roata istoriei se va întoarce. Nimeni nu se îndoieşte de intenţiile unora ca Vanghelie, Năstase, Ponta sau Mazăre… Se prea poate ca, întovărăşiţi cu penelişii şi neoconservatorii lui Voiculescu într-o alianţă anti-Băsescu, să reuşească să pună mâna pe putere. Nu că ar fi din cale afară de trist pentru portocaliii preşedintelui, însă astfel de presiuni asupra justiţiei ar trebui sancţionate penal. În cele din urmă, dincolo de lupta pentru ciolan între cele două blocuri politice, separate doar imaginar de un front anti sau pro prezidenţial, interesele grupurilor oculte, care stau în spatele marionetelor, se unifică în subterane.

Cine este într-atât de naiv să creadă că Vanghelie este un înger care ne apără de balaurul Băsescu? Sau şi mai naiv că actuala putere mai poate oferi altceva decât scandal, promisiuni şi aroganţă ieftină, marca Udrea, Videanu, Boc. Spectatori la acest circ în care adversarii mimează o luptă fratricidă (au aceleaşi rădăcini, nu-i aşa?), vom sfârşi prin a fi de-o parte sau de cealaltă, ignorând cea mai simplă modalitate de a-i pune la punct. Ar fi onest să-i refuzăm pe farsori şi să căutăm o altă cale, oricare ar fi ea, chiar de-ar fi să avem şi alte dezamăgiri. Schimbarea a devenit aproape un gest de igienă.

Cum să înţelegem cazul Nicolescu de la Piteşti? Mă tem că pesediştii nu acordă prezumţia de nevinovăţie chiar justiţiei. Tocmai ei! De ce spun acest lucru? Ajunge doar să ne uităm cât de îngăduitori au fost magistraţii cu unii dintre ei. Chiar şi Năstase este chemat la bară pentru nişte termopane, dar nu este întrebat de ce a încasat sume considerabile de la o universitate de provincie pe unde nu a călcat ani de-a rândul. Haideţi să spunem adevărul dacă vitejii neamului o pun unii de-o răzmeriţă pe scările partidului, alţii de-o dictatură a nesimţirii şi a tupeului. Da, cam asta este platforma comună, unde se întâlnesc opoziţia şi puterea: dispreţul faţă de lege şi manipularea spre a polariza electoratul. Apoi vor şti ei cu puterea ce să facă, doar să scape de orice pericol reprezentat de alternativele politice.

Niciun comentariu: