miercuri, 24 august 2011

"Istoria își caută vinovații"

O temă deloc spectaculoasă, dar pe câțiva încă-i mai interesează... Gheorghe Duduială, invitat in emisiunea "Pe mainile cui?!", moderată de Mihai Firică, discută pe tema "Istoria își caută vinovații"

vineri, 19 august 2011

Doljul politic, un cazan sub presiune

Este vremea sondajelor și a poziționărilor din mers. Unii adună dosare, alții cară dosare după ei de ani buni, în timp ce presa locală își pune pe frunte eticheta cu prețul. Anul preelectoral se simte în aer. Pretudinteni se vorbește doar despre cine își schimbă partidul sau de cine urmează să zboare din funcție dacă ies la alegeri “ceilalți”. Frumoase vremuri, nu-i așa?

Cum va arăta harta politică după alegerile locale de anul viitor? Orice previziune este condamnată să poarte amprenta sondajelor. USL este ca și câștigător al alegerilor, însă scorul rămâne un mister. Județul este dominat clar de PSD-iștii lui Prioteasa, președintele CJ. Așadar, partidul trandafirilor va rămâne la conducerea județului. Este de așteptat ca surpriza viitoarelor alegeri locale să fie UNPR, aspiratorul de primari, însă pierderile pe frontul PDL vor fi atât de mari încât balanța nu va putea fi înclinată în favoarea actualei coaliții de guvernare.

Interesant mi se pare ce se întâmplă în tabăra liberalilor. PNL Dolj şi-a asumat rolul secund în USL, partea leului revenind PSD. Unii, răi la gură, spun că ar fi vorba despre rolul de slugă, însă socoteala politică nu se potriveşte niciodată cu rezultatul de la urne. S-ar putea ca deputatul Mihai Voicu să fi croit o strategie în funcţie de resursele umane ale liberalilor doljeni, aşa că dacă Dan Mogoş îşi va păstra funcţia de vicepreşedinte al CJ iar doi-trei directori de deconcentrate vor fi conectaţi la conducta de bani publici totul va fi bine. Membri PNL care îşi fac socoteli legate de procentele minune cu care este creditat USL în sondajele la nivel naţional vor constata că li s-a rezervat praful de pe tobă la Dolj. Mai întâi, vor conta rezultatele alegerilor locale, unde PSD va forţa mâna aliaţilor şi, conform sondajelor, se va face o împărţire a listelor în raport de 3/1 în favoarea social-democraţilor. Chiar şi în cazul unui raport de 2/1 pe listele pentru CJ sau CL Craiova împărţirea funcţiilor nu va fi favorabilă liberalilor, mai ales că vor fi împinşi doar apropiaţii lui Voicu.

Aşadar, o întrebare deloc retorică: de ce să muncească întreaga organizaţie dacă vor profita doar şmecherii dintr-o gaşcă? O întrebare care, cu nuanțele de rigoare, se poate pune oricărui membru de partid, din orice filială.

joi, 4 august 2011

Sondajul, o armă-albă de asalt electoral

Vrei să ții pe tușă un potențial contracandidat? Nimic mai simplu: tocmești un “institut” de fabricat sondaje de opinie și-i treci atâtea procente încât să-l faci una cu pământul. Ori se va rușina de procentele minuscule, ori se va descuraja într-atât încât să comită erori în lanț. Tovarășii săi de drum îl vor abandona imediat după ce vor avea “confirmarea” că nu este un cal câștigător… la fel și electoratul, care nu va dori să risipească voturile în ciuda faptul că “l-am fi votat dacă avea șanse”!


În ultima perioadă, parcă mai devreme decât în alți ani, se aruncă pe piață sondaje otrăvite, mânuite precum ghioaga spre țestele adversarilor. Apar diferențe enorme, inexplicabile și suspecte între candidați. Dacă le-am lua în serios, am putea crede că politicienii călăresc balansoare și, chiar în intervalul unei singure zi, sunt fie pe val, fie îngropați de electorat. De unde apar diferențe de peste 40 la sută de la un “sondaj” la altul? Cine plătește stă pe val, ceilalți sub… Să mai crezi în “sondaje”?

Niște “confrați” craioveni au aruncat pe piață un așa-zis sondaj despre care n-au spus nici cine l-a comandat, nici eșantionul, nici intervalul efectuării, nici cine l-a realizat… Cum respectiva publicație nu avea nici ce să piardă, din cauză că-i lipsesc atât audiența cât și credibilitatea, te întrebi cine le-a vârât pe sub ușa respectivele hârtii prost însăilate și cât o fi fost “darul” pentru acceptarea răspândirii respectivei informații toxice. O întrebare mai mult retorică. Oricum, încă un argument în plus pentru a nu lua drept literă de lege simple “sondaje” ticluite pentru a lovi în adversar, fără scrupule și fără remușcări.

ORA DE DOLJ

luni, 1 august 2011

De ce se bulucește Solomon spre UNPR?

Paradoxal, chiar dacă a revenit în funcția de primar al Craiovei, Solomon își poate încheia foarte repede cariera politică. Și asta nu din pricina problemelor din justiție, ci din cauza unei decizii cel puțin bizare de a părăsi PDL pentru vrabia unui partid “nou”. Decizia sa trebuie respectată și… comentată.


Anunțul primarului Craiovei de a candida la viitoarele alegeri din partea UNPR a venit ca o ploaie de vară. I-a luat prin surprindere doar pe cei care care nu luaseră aminte la avertismente (desele declarații curtenitoare ale lui Solomon la adresa lui Oprea, liderul progresiștilor) sau nu și-au imaginat că temperamentul vulcanic al edilului-șef, aidoma unei averse pornite din senin, nu i-a fost atenuat de cele șase luni de arest.

Rămâne întrebarea: ce să caute Antonie Solomon la UNPR? Fără să-și dea seama, acesta urmează traseul politic al predecesorului său la cârma Primăriei, Vasile Bulucea, de unde și “buluceala” din titlu… Numai că punctul la care a ajuns este cel descendent.

Există multe similitudini între cazul Vasile Bulucea și cazul Solomon – mă refer doar la cel politic, nu și la cel penal… După cel de-al doilea mandat de primar al Craiovei, Vasile Bulucea a decis, ademenit de indivizi malefici, să candideze din partea Forței Democrate, un partid nou făcut de foști securiști și dregători expirați. Ca și în cazul lui Solomon, care a anunțat că va candida, după două mandate, din partea unei formațiuni care nu a trecut testul electoral. La fel ca Bulucea, Solomon vrea să obțină fiecare mandat cu câte un partid diferit. Excesul de narcisism politic și încredere exagerată în propriile forțe electorale dăunează grav carierei politice.
Lipsit de o organizație puternică de partid, Solomon va da bătălia bazându-se pe popularitatea sa și pe banii furnizați de potențații UNPR Dolj. În plus, electoratul ar putea lua în seamă acuzațiile de traseism politic, primarul suspendat aflându-se la cel de-al cincilea partid în care va trebui să se înscrie (PCR, PSDR, PSD, PDL, UNPR…). Așadar, va risca Solomon o candidatură doar ca să lovească în anumiți lideri locali ai PDL sau doar ca să-și hrănească orgoliul rănit?

Nu inteligența politică îi lipsește lui Antonie Solomon, așa că nu cred că decizia sa este finală. După cum vor evolua lucrurile, să nu ne mirăm dacă actualul primar al Craiovei va fi susținut de ambele partide, cei de la UNPR jucând rolul de împingător suplimentar pentru Solomon. O situație în care, trebuie să recunoaștem, va fi greu de bătut, indiferent de contracandidat sau alianță politică.