Dezertările și înregimentări spectaculoase continuă să țină capul de afiș în ultima vreme. Și nici nu cred că se va domoli șirul de mișcări spectaculoase până când listele electorale pentru alegerile locale nu vor fi depuse. Viermuiala la care asistăm nu arată decât derizoriile legături existente între enunțurile pompoase privind aderarea la o formațiune politică în funcție de doctrine sau de program și adevăratele intenții ale posesorilor de carnet de partid. Nimic din ceea ce ne-am dori nu întâlnim la felul în care sunt construite partidele de la noi. Mă tem că au încetat să fie întocmai ca definiția din dicționar (Grupare de oameni uniți prin comunitatea concepțiilor politice, ideologice, a intereselor sociale), adaptându-se la vremurile noi…
Schimbările politice par a fi rodul unor conflicte conjuncturale, majoritatea născute din alianțe încheiate fără a ține cont de sensibilitățile membrilor sau a intereselor generale ale formațiunilor politice. Liderii își imaginează că au putere de zei asupra unor cotizanți care își doresc să prindă un ciolan, un ciolănaș sau măcar firimituri de la chiolhanul guvernării. Demisiile sunt aruncate în nasul șefului, căruia i se întoarce rapid spatele doar pentru a da binețe altuia mai arătos și cu un viitor mai sigur. Cine are sau pare că va ajunge să gestioneze bugetul atrage ca un magnet. Antonescu și Ponta au făcut din USL un fel de Eldorado la care visează din ce în ce mai mulți pofticioși aflați încă în tabăra puterii. Evident, Băsescu mai are suficiente resurse încât să transforme visul frumos într-un coșmar, dar cine nu riscă în politică nu poate avea pretenții la roata norocului.
Nicio grupare politică nu este ferită de plecări sau aderari din te miri ce motive. Chiar și cele recent înființate au deja o listă lungă de fugari, cei care juraseră la înscriere că au găsit, după lungi căutări și dezamăgiri, locul în care să dea dovada competenței. La plecare, se spune cu năduf sau printre înjurături “Nici ăștia nu erau oameni serioși!” Asistăm la un spectacol din care înțelegem din ce în ce mai puțin. Cu amărăciune, mărturisesc și eu că nu mai înțeleg prea mult din ceea ce se petrece pe scena poltică. Până și Caragiale este depăsit! În schimb, rămâne actual Eugen Ionescu, singurul care poate să lase absurdul să domine imaginația unor indivizi care au sfârșit să nu mai creadă în nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu