marți, 26 iunie 2012

Operaţia a reuşit. Dar bolnavul nu fu pe masă...


Cazul Adrian Năstase a fost întors deja pe toate feţele, comentat mai aprins decât un derby fotbalistic, analizat mai minuţios decât bătălia de la Waterloo. Nu se va epuiza curând, ba se anticipează noi elemente surpriză în dosar. Tentativa de sinucidere a fostului premier a fost bomboana de pe colivă într-un scandal care a depăşit limitele raţiunii. Justiţia nu a făcut decât să agraveze starea bolnavului. Mediul politic s-a situat prea mult timp deasupra legii, folosind imunitatea parlamentară pentru a-i apăra pe marii corupţi. Întreaga societate românească a fost adusă în situaţie de sclavie de către capii politici din ultimii 20 de ani. Casta rechinilor a condus România ca pe propria feudă. Locurile de deputaţi şi senatori se traficau pe sume fabuloase doar pentru a se asigura protecţia faţă de lege. Corupţia a pătruns în toate straturile societăţii, fără a lăsa cea mai mică speranţă că boala nu va fi fatală. Ceva s-a petrecut după victoria surprinzătoare a lui Traian Băsescu împotriva lui Băsescu. Însă nici acum nu ştim dacă bolnavul a fost băgat în operaţie sau doar i s-a dat un calmant...

Condamnarea lui Năstase nu a surprins pe nimeni. Aproape toată lumea cunoştea reţeaua de baroni locali, mătuşi şi eunuci ordonaţi într-un sistem în care toată lumea fura şi ducea către centru, către camarila lui Năstase. Dacă pe mandatul lui Boc a fost Clujul ombilicul ţării, pe vremea guvernării lui Patru case era Bacăul... Acele figuri sinistre au lăsat în urmă o dâră de murdărie, sânge şi atât de multe probe încât justiţia nu ar fi făcut decât efortul de a îndosaria kilometri de documente. Nu a fost făcut decât acel efort de a îndosaria probele, însă nu justiţia a făcut cea mai mare parte din treaba aceasta, ci serviciile secrete. Există mult prea multe informaţii cu privire la baza de date pe care au lucrat-o „băieţii” pentru a nu crede strigătele disperate ale adversarilor lui Băsescu privind vânătoarea organizată după o regie prezidenţială. Evident, informaţiile sunt folosite după bunul-plac al Preşedintelui, fie că acestea vizează latura penală sau sunt doar materiale de murdărit biografii. Aşa se explică de ce date compromiţătoare apar ca scoase din căciulă, ultimul fiind dosarul „doctorului” Ponta, un caz evident de furt intelectual şi impostură academică. Dar de ce nu avem justiţie cu adevărat şi de ce se lasă impresia că doar anumite zone sunt atinse de braţul lung al legii? Câtă vreme nu vor cădea capete importante şi din cealaltă parte (Ridzi, Udrea, Falcă etc) nu avem decât o jumătate de tablou, în vreme ce jumătate pare uitată de pictor.

Votul dat pentru Băsescu în 2004 a fost unul emoţional şi negativ. De fapt, nu actualul preşedinte a câştigat alegerile, ci Adrian Năstase le-a pierdut. Mă tem că operaţia a fost minuţios pregătită, instrumentarul bine ales, însă pacientul a fost uitat în salon. Bolnavul rămase cu ochii pe OTV-ul lui Dan Diaconescu şi aşteaptă o nouă serie din Elodia.


vineri, 22 iunie 2012

Craiova? La feminin


Craiovenii au ales schimbarea. Una radicală, demnă de “prima pagină”: primul mare oraș, chiar capitala Olteniei, condus de o femeie. S-a ales praful de mitul oltenilor misogini, cei care văd femeia doar la cratiță, pricepută doar să toarne plozi… Uite că doamna Olguța Vasilescu a reușit să-l înlăture pe un primar care părea că știe cel mai bine ce vor craiovenii, câte spectacole și ce fel de proiecte “megalomanice”, așa cum îi place lui Antonie Solomon să se autopersifleze, trebuiesc ridicate în urbe. Ceva se întâmplă în Craiova și asta nu ar trebui să treacă neobservat. Nu doar primarul este femeie, ci și viceprimarul, deoarece algoritmul USL va oferi liberalei Cristina Calangiu posibilitatea de a arătat ce poate și, de ce nu, de a face echipă cu Olguța Vasilescu. Și unde mai pui că liberala Elena Costea este primul prefect femeie din istoria Doljului!
Să aruncăm la coșul de gunoi toate studiile sociologice care vorbesc despre mentalitatea rurală a oltenilor, priviți drept misogini și conservatori. Femeile sunt la butoane. Fraților, asta chiar îmi place!

marți, 19 iunie 2012

Criza lucrează pentru MRU. Dar Băsescu?


Principalul partid de opoziţie îşi caută un lider. Zarurile par a fi aruncate şi-i sunt favorabile lui Vasile Blaga. Chiar dacă multe voci îl indică pe Mihai Răzvan Ungureanu drept lider al democrat-liberalilor este puţin probabil să se recurgă la o soluţie extremă pentru a încerca relansarea PDL. Blaga este o soluţie de criză, viitoarele alegeri parlamentare putând aduce o înfrângere ruşinoasă pentru ceea ce nu cu mult în urmă era nava amiral a preşedintelui. A-l arunca acum în luptă pe MRU din postura de lider al PDL este o strategie naivă, dacă ţinem cont că un corp străin într-un partid a fost, de cele mai multe ori, respins cu brutalitate. Blaga şi cohorta sa de “grei” ai partidului pot mobiliza armata de militanţi încât în multe colegii parlamentare să se înregistreze surprize neplăcute pentru USL. Este acest scenariu realist? Da, deoarece trebuie să luăm în calcul efectul erodării rapide la guvernare a USL. În toamnă, votul politic va fi echilibrat nu atât de performanţele democrat-liberalilor, ci din cauza crizei economice pe care, din păcate, Guvernul Ponta pare a o ignora.
Care va fi rolul lui MRU? Cu siguranţă altul decât acela de a salva de la dezastru un partid în care Elena Udrea şi Silviu Prigoană sunt stele care nu mai strălucesc. Fostul premier Ungureanu nu are o imagine erodată de guvernare. Nici nu cred că se putea întâmpla acest lucru în cele aproximativ 70 de zile cât a ocupat fotoliul de prim-ministru. El nu a făcut gafe şi nici nu a pozat în apărătorul baronilor locali. Chiar s-a făcut caz de scandalul pe care l-a generat prin refuzul de a onora cererile venite înainte de campania electorală. Ponta a încercat să speculeze alocarea unor sume din fondul de rezervă, însă mai mult şi-a făcut rău, alegându-se cu o înfrângere certificată şi de instanţele de judecată. MRU are mulţi susţinători, nu atât în rândurile PDL, cât în afară. Nu întâmplător pelerinajul său prin mai multe judeţe în timpul campaniei electorale a generat întâlniri mai spectaculoase decât ale candidaţilor. Cota sa de simpatie va creşte prin utilizarea unui discurs de politician care vine din opoziţie, criticând deciziile guvernamentale. În plus, este creditat de sondaje ca ocupant al locului doi în bătălia pentru preşedinţie, ceea ce reprezintă o poziţie neaşteptat de bună pentru un candidat care încă nu a declarat că intenţionează să intre în cursă.
Nu peste mult timp, pe măsură ce o nouă echipă de conducere va prelua PDL, vom putea auzi de planul de a crea o mişcare gen CDR, un conglomerat politic în care să se regăsească partide şi asociaţii. O mişcare care să-şi propună să reprezinte zona de centru-dreapta şi să se opună stângii populiste şi lui Crin Antonescu. MRU este singurul politician care pare a putea juca rolul de candidat la preşedinţie al acestei mega-formaţiuni. Şansele sale depind nu doar de prestaţia sa, ci şi de cum va evolua PDL, dacă acest partid îşi va regăsi identitatea de lup politic, şi de inspiraţia lui Traian Băsescu de a găsi surprize. La cât de “previzibilă” este viaţa politică de la noi, nu ar fi de mirare să mai fie destule în sacul lui Moş Băsescu.
editorial - SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA (nr 30/2012)

duminică, 10 iunie 2012

„Noi nu facem politică, noi votăm cu domnul Maniu…”


Am găsit ceva ce cred că ar fi interesant să citim împreună sau, în anumite cazuri, să recitim… „A furat, însă a şi făcut pentru oraş!” şi „Suntem datori să căutăm cu toţii calea cea mai bună pentru înaintarea fericită a ţării româneşti şi aceasta înseamnă politică.” Primul citat este luat direct din gura târgului, de la omul de pe stradă, cum s-ar spune… Cel de-al doilea îi aparţine lui Iuliu Maniu. În care dintre cele două citate te regăseşti, dragă cititorule?
Sunt convins că fiecăruia dintre noi îi place să creadă că se regăseşte în cel aparţinând unui martir al Neamului Românesc, unul dintre făuritorii României Mari şi un exemplu de rezistenţă în faţa bolşevismului. Pot fi, din nefericire pentru ei, destui indivizi care să nu ştie pur şi simplu cine a fost Maniu. Chiulul de la orele de istorie şi tabloidizarea spaţiului public nasc monştri, nu-i aşa? Însă îmi place să cred că respectivii nu citesc acest text… În fine, cuvintele înălţătoare pot mişca şi munţii din loc, ca să spunem că personajele iubite ale copilăriei noastre au fost pozitive şi acesta să fie motivul pentru a „vota” cu Maniu. Cu toate acestea mărturisesc sincer că nu ştiu dacă, prin alegerea pe care am făcut-o în anumite situaţii, nu cumva să mă arunce în zodia primului citat. Mă simt reprezentat de cuvintele lui Iuliu Maniu, dar îmi pun întrebarea dacă nu cumva, din diverse motive, nu i-am susţinut pe cei care promovau un pragmatism îndoielnic. Dar tu, dragă cititorule, ai făcut şi vei face alegerea corectă încât să nu-i girezi pe cei care au făcut din politică o artă a umplerii propriului buzunar?
De multe ori, întâlnim exemple de indivizi pentru care Iuliu Maniu nu a existat. După cum nu au existat Corneliu Coposu, Ion Mihalache, Elisabeta Rizea… Arată că le pasă de judecata publică doar când aceasta, pervertită, varsă un fluviu de admiraţie pentru funcţia înaltă dobândită prin trădare, malversaţiune sau fraudă. Sunt cei pe care-i vedem trecând de la un partid în altul de parcă s-ar fi suit în autobuz şi ar schimba direcţia. Nu contează cum faci bani, nu contează cum parvii, ci doar să furi, să laşi impresia că „ai mai făcut şi pentru oraş” şi să scapi necondamnat. Petre Ţuţea spunea: „Am suferit 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi!” Mă tem că nu am argumente pentru a-l contrazice pe Ţuţea.

luni, 4 iunie 2012

Scandaluri, înjurături, turnătorii… Nimic nou pe frontul politic

Cine a crezut că schimbarea majorității parlamentare și preluarea controlului asupra Palatului Victoria de către USL va domoli vâlvătaia confruntărilor politice pur și simplu s-a înșelat. Debarcarea lui Mihai Răzvan Ungureanu nu a însemnat decât o bătălie dintr-un război de uzură, dureros nu pentru combatanți, adică pentru politicieni, ci pentru cetățeni. Ponta și Antonescu își doresc să-l debarce pe Băsescu înainte de a se ajunge la destinație, suspendarea președintelui rămânând obsesia actualei puteri. Ca să particularizez, în special a lui Dan Voiculescu. Gâlceava politicienilor este dăunătoare nu doar pentru funcționarea instituțiilor fundamentale ale statului, ci și pentru imaginea României. Disputa dintre președinte și premier asupra asumării rolului de a reprezenta România la Consiliul Europei și la alte reuniuni va ajunge temă de discuție în Parlament. Abandonăm orice altă preocupare, lăsăm legile să zacă din cauză că orgoliul și pofta pentru imagine publică urcă la cote nebănuite.
Agenda cetățeanului nu are, în acest moment, nicio legătură cu agenda guvernamentală sau prezidențială. Sau mai bine zis, cele două ignoră total interesele românilor. Nu este deloc o premieră. Cam așa s-a întâmplat în ultimii 20 de ani și nici nu pare a se înregistra o schimbare. Miniștri Guvernului Ponta caută în hârtii să vadă dacă pot să arunce în presă informații despre cum și cât au furat predecesorii, deși există instituții la care ar putea eventual înregistra sesizări și plângeri. Nu ar fi o scăpare să uite respectivii să mai facă și documente oficiale după ce aprind focul în presă, că tot există destule situații precedente similare. Limbuția este mai mare într-un an electoral, se înțelege, însă s-ar putea ca la bilanțul primelor 100 de zile ale guvernării să consemnăm mai multe runde de confruntări verbale și nimic la realizări. Nimic nou.
Încercarea premierului Ponta de a recupera banii de la primăriile PDL care s-ar fi dat de Guvernul Ungureanu în ultimele zile s-a soldat cu un eșec. Electorali sau nu, leii nu se mai întorc decât în mică măsură, din cauză că multe primării aveau datorii sau trebuiau să acopere finanțări din proiecte europene. În sine, nu exista nicio dovadă că banii urmau a fi cheltuiți în campania electorală pentru te miri ce “investiții” sau organizarea de eveniment. În cele mai multe dintre cazuri, era cârpit sacul pentru respectivele comunități. Ce ar fi fost dacă domnul Ponta nu s-ar fi repezit să încerce recuperarea banilor, ci ar fi alocat sume pentru comunitățile conduse de primari liberali sau social-democrați care fuseseră scoși de pe listă de ultimul guvern? Începeam să avem sentimentul că se poate și altfel… Nimic nou pe frontul politic.