vineri, 28 octombrie 2016

CALEA EUROPEANĂ SAU RUSIA? Nu, de fapt, Moldova are doar o variantă: România

În campania electorală nu e tocmai potrivit să discuți aprofundat pe teme importante. E prea mult can-can, prea multe lături aruncate în capul adversarului, multe intoxicări și fumigene. În România și Republica Moldova alegătorii sunt așteptați la urne. Mulți se vor lăsa aștepți și nici nu vor ajunge fie din cauza dezamăgirii acumulate în ultimii 25 de ani, fie dintr-un dezinteres civic adânc înrădăcinat pe ambele maluri ale Prutului.


Ne unesc atât lucrurile bune, cât și problemele și metehnele. La o adică, de ce mai trebuie să ne unim dacă suntem prea săraci, prea leneși, prea dezbinați acum încât să riscăm o eventuală rupere iremediabilă? O abordare grosieră, parcă născută de propaganda lui Putin, de care trebuie repede să ne lepădăm. Cum de altfel trebuie să facem și cu elementele negative care, de fapt, ne țin departe de unire.
Lăsăm tema alegerilor parlamentare din România pentru o altă analiză. Alegerea unui președinte prin vot popular nu este un exercițiu democratic la îndemâna oricăror democrații. Republica Moldova va da acest test duminica viitoare. Sunt numeroase exemple de eșecuri usturătoare. Votul are puterea glonțului și nu e bine să îndrepți arma către tâmplă. Se găsesc destui demagogi și populiști care pot să înșele un popor așa cum ar înșela o precupeață. Sondajele arată că moldovenii se uită cu prea mare intres în gura unui socialist pro-moscovit ca Igor Dodon. Iluzia orietării către Rusia este un cancer oferit electoratului moldovean. Cu asta cred că am spus tot despre un candidat susținut direct de Rusia și de forțe care vor administrarea acestui teritoriu în folosul unei găști clientă a Moscovei.
Andrei Năstase (retras din cursă), Iurie Leancă sau Marian Lupu, tocmai retrași și ei din cursă și chiar Mihai Ghimpu nu reușesc să convingă. Poate fi invocat fenomenul de disipare a votului, însă nici nu s-ar fi putut altfel. Nu există o platformă comună de reunificare și de parcurs spre integrarea în Uniunea Europeană. Simple declarații de bune intenții nu țin locul unei politici corente, cu etape și puncte concrete. Contracandidata lui Dodon apare Maia Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate. Maia Sandu nu are nici experiență de lider și nici nu pare a avea capacitatea de a unifica energiile unioniste. E un fel de Clotilde Armand cu accent moldovenesc, școlită în Occident și dispusă să intre în bârlogul ursului pentru a face ordine. Însă de la a dori până la a putea este un drum pe care mulți nici nu și-l asumă realist, ca să nu mai vorbim de tentative electorale sortite eșecului. În ciuda acestor slăbiciuni, este un politician care are potențial de creștere.
Republica Moldova este un stat eșuat. Probabil că ați mai auzit și citit asta. Oricât de dureros ar fi, realitatea ne arată o republică fără o administrație stabilă. Cu un sistem politic pe care cu greu îl putem încadra ca democratic. Un stat incapabil să-și apere frontierele, cu bănci din care se fură miliarde precum porumbul de pe un câmp părăsit și cu o populație dominată de sărăcie. Mediul economic este în criză, lovit de condiționările și influențele rusești, omniprezente. Tinerii nu au o altă perspectivă decât de a munci în Vest sau în Rusia. Urât viitor are această generație. Pot fi lucrurile altfel? Singura cale este cea europeană, spre România. Însă asta nu se poate dacă te urci într-un tren condus de Dodon spre înghețata Rusie.

marți, 25 octombrie 2016

Reforma clasei politice? Mult joc de scenă şi demagogie

Metehnele rămân, metodele se rafinează, rezultând nepotism şi mediocritate şlefuită. Se retrage şeful unei filiale de partid dar lasă în locul său - de parcă ar fi moştenire de familie - prima poziţie pe liste pentru fiica sa. Baronii bugetari şi-au trimis odraslele la studii în afară, pe bani mulţi, apoi le împing în locul lor, chiar dacă nu au demonstrat nimic, doar pe motiv că au studiat... afară. Alţii le-au construit afaceri alimentate din bani negri şi-i prezintă drept antreprenori de succes. După ce au distrus învăţământul românesc, au făcut praf sistemul de sănătate şi au dus corupţia pe cele mai înalte culmi, politicienii cu ştate vechi ne-au pregătit o mişcare interesantă de infiltrare a protejaţilor. Aşa se explică de ce pe listele partidelor parlamentare, care oricum au făcut la greu schimb de cadre în ultimii ani, au aterizat odraslele, rubedeniile sau “consilierele”. Scandalurile declanşate de alcătuirea listelor pentru alegerile parlamentare au adus în prim-plan noile staruri politice, botezate plastic drept “amazoane”. Intuiţi doar care sunt calităţile respectivelor şi cam care va fi nivelul de eficienţă în viitorul parlament.





Partidele tradiţionale, care s-au rotit la putere sau au furnizat legiuni întregi de penali, simt presiunea publicului care cere feţe noi. În plus apariţia în zona politică a ong-iştilor, cel mai puternic reprezentat de partidul hibrid însăilat în jurul lui Nicuşor Dan, au determinat plasarea în vitrine a unor executanţi docili. Calităţile lor de a fi tineri sau de a dori să se afirme vor fi repede sufocate de disciplina de partid, de mecanismul controlului total reintrodus de votul pe listă şi de legăturile de sânge cu sforarii politici. Majoritatea numelor de tineri puşi de locuri eligibile arată că nici nu se mai depun prea mari eforturi pentru a masca gradele de rudenie cu parlamentarii aparent lăsaţi la vatră.

Vine salvarea din zona ong-iştilor împinşi de o mână invizibilă spre politică? În multe cazuri, se invocă aceleaşi diplome obţinute pe afară, mai rar experienţa sau competenţa demonstrată. Când sapi mai adânc în biografiile salvaţioniştilor dai peste tăticul securist, unchiul penal sau o colecţie impresionantă de burse de studii oferite de o entitate ocultă, interzisă chiar şi în ţări democratice sau ţinută sub control în democraţiile occidentale. Cele mai multe nume aduse la suprafaţă de formaţiunea cu identitate rarefiată a lui Nicuşor Dan nu spun nimic. În multe filiale au fost preferaţi indivizi care nu s-au remarcat prin nimic. Nici profesional, nici în plan civic şi cu atât mai puţin poate fi vorba de notorietate. Nu au excelat nici în afaceri, nici nu au construit ceva în plan social, economic sau cultural. Nişte zero buni de manipulat şi eventual de înlăturat dacă mişcă în front. Nimeni nu i-a văzut la vreo demonstraţie pentru Roşia Montană sau la acţiunile pentru mediu, nici la evenimente caritabile sau să-şi manifeste opinia în vreun fel.



De unde până unde să reformezi clasa politică dacă propui electoratului să voteze nişte zerouri doar folosind argumentul că sunt necorupţi şi că n-au mai făcut politică? Nu pot invoca motive că şi-au văzut de afaceri sau de studii dar că, brusc şi la comandă, s-au săturat de clasa politică. Luaţi rând pe rând la o sumară analiză, că nici nu merită mai mult interes, descoperi că aplică o reţetă ciudată: au conturi recente pe reţelele de socializare, unii şi le-au anulat pe cele vechi, au puţini prieteni şi nu transmit mesaje decât strict controlate, cu o tematică furnizată pe flux. Un soi de armată tăcută, pregătită în laborator, cu noi recruţi instruiţi din mers.



Reforma clasei politice? Nu dinspre partide, ci doar prin schimbarea sistemului electoral, prin aplicarea alegerii uninominale directe, reducerea drastică a locurilor din parlament şi criterii drastice privind conflictul de interese. Acestea sunt principalele puncte. Restul, poate le aplicăm peste alţi patru ani de dezamăgiri şi tensiuni politice.

luni, 10 octombrie 2016

Cutremur în televiziuni. Unde s-a greşit?

Recent, un cutremur de intensitate medie ne-a făcut să ne cutremurăm la gândul că dezorganizarea sistemului poate să provoace victime, nu doar seismul în sine. Cotroversele şi acuzaţiile reciproce au curs în zilele care au urmat. S-a dezbătut mai ceva ca după o partidă de fotbal. Superficial, cu nervi, cu dorinţa de a plăti poliţe, fără a se căuta soluţii reale la câteva probleme grave de organizare. 

Asta s-a văzut la televizor şi, într-un fel, este continuarea unei telenovele în care se imaginează ce poate fi mai rău. Spaima unui cataclism este întreţinută prin invitarea unor „specialiştipentru care ar trebui folosite mai multe rânduri de ghilimele. Sunt nişte aparente dezbateri, degenerând într-o clacă în care bocitoarele de serviciu prevăd raderea României la un cutremur sau milioane de victime. N-aţi uitat anunţurile privind dispariţia planetei sau a speciei umane, nu-i aşa? Aproape fiecare “televiziune de ştiri” drapată în burtiere galbene are corul său de futurologi ai dezastrelor.

Dar ce s-a întâmplat în minutele şi orele care au urmat cutremurului? Nimic în mass-media! Informaţiile au circulat pe reţelele de socializare cu o viteză uluitoare. La câteva minute după producerea seismului puteai afla cum a fost resimţit în diverse localităţi, care sunt problemele sau cum au reacţionat autorităţile. În tot acest timp, pe televiziuni rulau filme în reluare şi nu informaţii utile privind autoprotejarea în caz de seism. Mulţi s-au întrebat de ce nu se relatează nimic, ba chiar au reacţionat dur după ce singurele informaţii erau livrate prin burtiere seci, eliptice, care mai mult adânceau confuzia.

De ce în noaptea cutremurului au curs pe ecrane doar burtiere şi au lipsit informaţiile în timp real? Sunt câteva cauze uşor de identificat. În primul rând, televiziunile s-au temut să greşească. Excesul de reglementare duce la o spaimă în televiziuni generată de frica amenzilor sau sancţiunilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. Aidoma unei unde de şoc, redacţiile sunt paralizate în faţa fricii stârnite de pericolul unor pedepse financiare care să le arunce în pragul falimentului, în timp ce şefii preferă aşteptarea decât să-i supere pe patroni. Un calcul cinic poate conduce la ideea că e de preferat să pierzi telespectatori decât să plăteşti o amendă, nu-i aşa?

Unele întrebări sunt retorice, altele nu. În mod evident, lipseşte din strategia de reacţie a autorităţilor, a ISU în special, colaborarea cu mass-media în caz de cutremur. Sau, dacă există măcar schiţată, aceasta a fost uitată în sertar, nefuncţională. Televiziunile au pierdut meciul cu seismul. Sigur, nimeni nu stă să se uite la televizor în caz de cutremur dar orele de după pot fi hotărâtoare. În orice situaţie, informaţia poate salva vieţi, poate ajuta la coordonarea oamenilor izolaţi sau a celor care, încă, au mare încredere în televiziune. Din cauză acum s-a greşit grav de către televiziuni, chiar dacă din această eroare nu au fost consecinţe directe, merită să acceptăm această realitate şi să ne corectăm din mers.

joi, 6 octombrie 2016

Mike Tyson, dacă veneai înainte de proces...

Mike Tyson, boxer de legendă şi condamnat pentru viol la şase ani de puşcărie (a făcut doar trei), a ajuns în parlamentul României. Mike, dacă veneai înainte de proces, te-ar fi scăpat votul parlamentarilor de proces!





Întrebarea zilei: noi ce penal trimitem să se pozeze la tribuna Senatului SUA?

luni, 3 octombrie 2016

Miza? Denunţurile, câteva milioane de euro şi câţiva ani de puşcărie. Dar prejudicierea bugetului cu sute de milioane de euro?

Lotul "Microsoft" a primit condamnări cu executare şi confiscarea câtorva milioane de euro. Vreo 2-3 au averi de zeci de milioane de euro, o vârstă înaintată şi avocaţi care-i vor ajuta să scape mai repede din puşcărie. Fie pe motiv de bună purtare, fie pe bază de opere ştiinţifice elaborate în câteva minute, fie prin comportament exemplar... Rămâne prejudiciul imens adus bugetului, adică societăţii, adică fiecăruia dintre noi. Se va recupera praful de pe tobă atât timp cât între săvârşirea pedepsei şi condamnare trec ani buni.



http://www.stiripesurse.ro/condamnari-la-ani-grei-de-pu-carie-in-dosarul-microsoft_1155376.html: Judecătorii de la ÎCCJ au dat sentințele în dosarul Microsoft. Decizia e definitivă și irevocabilă, iar anii de închisoare sunt cu executare.
Dumitru Nicolae - 2 ani și 4 luni de închisoare, 2.050.000 de dolari confiscați, plus un milion de euro
Dorin Cocoș - 2 ani și 4 luni, 9 milioane de euro confiscați
Gabriel Sandu -3 ani, 2.196.035 euro confiscaţi
Gheorghe Ștefan - 6 ani, 3.996.360 euro
Cum îndreptăm lucrurile? Actualii şmecheri peste câţi ani vor fi condamnaţi? Ce facem cu ei, îi votăm?